Se apropie finalul campionatului, iar lupta pentru locurile de Liga Europa e tot mai încinsă. Vineri seară, la Ploieşti, Petrolul şi Astra au încercat să speculeze pasul greşit făcut puţin mai devreme de cei de la Pandurii, dar la final au trebuit să se mulţumească să-şi împartă punctele.
Petrolul îşi continuă seria de partide fără înfrângere, a ajuns la 15 (!), dar elevii lui Contra ar fi dat orice să câştige sâmbătă în faţa celor de la Astra. După eşecul Pandurilor, 2-3 cu Braşovul, câştigătoarea partidei dintre Petrolul şi Astra ar fi urcat pe locul secund în Liga I, peste gorjeni.
Gazdele au început mai bine partida şi au trecut în avantaj pe tabelă, după ce Bokila a obţinut un penalty, la henţul lui Andrei Mureşan, pe care tot el l-a transformat (18). "Galben-albaştrii" şi-au arătat însă şi punctul slab, seninătatea cu care ratează ocazii importante, iar Mojica, Hamza şi Bokila n-au reuşit să mai puncteze încă o dată, pentru a îndepărta emoţiile celor 14.000 de fani.
Astra a început mai curajoasă partea secundă, a început să preseze şi a reuşit egalarea după o fază fixă.
Junior Morais a centrat de pe stânga, iar Ben Youssef (57) a punctat cu o lovitură de cap. În ultimul minute, Grozav s-a descurcat excelent, a scăpat de marcaj, dar a trimis milimetric pe lângă vinclu. S-a încheiat 1-1, un rezultat care menţine în calculele de Liga Europa ambele echipe. Astra şi Petrolul ocupă acum poziţiile 3-4, la egalitate de puncte, 58, unul mai puţin decât ocupanta locului secund, Pandurii.
Giurgiuvenii au însă un program mai greu în ultimele două etape, cu CFR (a) şi la Pandurii (d), în timp ce ploieştenii joacă în deplasare cu "U" Cluj şi acasă cu Gaz Metan.
Atât Petrolul cât şi Astra joacă la începutul acestei săptămâni şi returul semifinalelor Cupei României.
@N_P