Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei Arşavin, un caz Herea la nivel mult mai mare

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 28 ianuarie 2009 ·

Transferul rusului Andrei Arşavin de la Zenit Sankt Petersburg la Arsenal e stopat de pretenţiile sale, dar şi ale impresarilor

Trecerea lui Herea de la Rapid la Poli Timişoara a picat din pricina neînţelegerilor dintre impresarii săi şi cumpărători. Nu-i un caz unic în fotbal. Chiar în aceste zile, un nume mult mai greu, Andrei Arşavin, traversează o situaţie asemănătoare.

Încă din vară, Zenit Sankt Petersburg a încercat să-i găsească lui Arşavin o ieşire bună pentru toată lumea. De atunci, el fost oferit Barcelonei, lui Real Madrid, lui Bayern, lui Atletico Madrid, lui Hamburg, lui Tottenham, lui Manchester City, lui Arsenal, în tentativa de a se transfera în această perioadă de mercato. Cu un preţ iniţial de 20 de milioane de euro, tranzacţia se putea încheia la 15 milioane, ceea ce s-a şi întîmplat în aceste zile, cu Arsenal. Ca de fiecare dată însă, imediat după ce Zenit se punea de acord cu cîte unul dintre cluburile amintite, au apărut problemele. Iscate în primul rînd de armata de impresari ce roiesc în jurul rusului. Care solicitau comisioane peste comisioane, mărind artificial suma.

Dar nu doar atît. Arşavin cîştigă în Rusia 3,5 milioane de euro net, ceea ce, la nivelul de impozitare existent acolo, 12 la sută, ducea brutul spre 4 milioane. Pretenţiile jucătorului în cazul de transfer sînt de 4,5 milioane net. La nivelul de impozitare din Anglia, brutul ar fi undeva la 7 milioane. Arşavin ar trebui apoi să înapoieze lui Zenit jumătate din suma de 5 milioane de euro, primită la semnarea ultimului contract cu ruşii, în 2006. Cu alte cuvinte 2,5 milioane, bani pe care îi solicită tot de la Arsenal, ca primă de instalare. Adăugăm aici alte 5 milioane solicitate de impresari drept comisioane:o şi calculăm.

15 milioane transfer + 35 de milioane salariu brut pe 5 ani de contract ă 5 milioane comisioane ă 2,5 m

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 21 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 14 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 34 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 31 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 36 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°