Nu se cunoaşte că a trecut o jumătate de veac peste Rotariu. Are aceeaşi greutate ca în 1990, când l-a marcat pe Maradona, şi sfidează cifrele din buletin, practicând zilnic cel puţin patru ore de sport. Ţinând în mână tricoul personalizat al naţionalei, dăruit de Pro Sport, Rotariu ne-a "făcut cinste" de ziua lui cu câteva poveşti din cariera sa de fotbalist

Povestea lui Iosif Rotariu începe la sfârşitul anilor '60, în satul Prigor (judeţul Caraş-Severin). "Am dat prima oară cu piciorul în minge la vârsta de cinci-şase ani. S-a văzut de atunci că eram talentat, atât eu, cât şi fratele meu. În clasa I aveam o minge de fotbal şi făceam duble pe drumul de acasă până la şcoală. Era o minge de 13 lei, din aceea mai voluminoasă şi mai uşoară, puţin mai grea decât un balon", spune Rotariu.

Puştiul dezorientat, protejat de Păltinişanu

S-a călit, încă de la 15 ani, la Nera Bozovici, în liga a treia. În preajma majoratului, Poli l-a luat la prima echipă, iar pe fratele său geamăn, Ilie, l-a înregimentat la tineret. Şocul trecerii de la sat la oraş a fost imens pentru adolescentul Iosif Rotariu. "Stăteam în căminul 11, în complexul studenţesc şi de-abia mă descurcam să merg de acolo la stadion. În fiecare dimineaţă greşeam drumul, atât de dezorientat eram", mărturiseşte fotbalistul de 50 de ani.

Chiar a fugit de trei ori de la Timişoara, deoarece colegii mai experimentaţi îl certau prea des. "Erau numai jucători valoroşi care, când mergeau lucrurile prost, se descărcau pe mine. Un factor important care m-a determinat să rămân la Timişoara a fost Dan Păltinişanu. El era căpitanul echipei, m-a protejat într-un fel faţă de ceilalţi. După ce a stat într-un cantonament cu mine în cameră, nu a mai ţipat nimeni la mine", a spus Roti. Pe timpul armatei, a jucat la Tulcea, în Divizia B, apoi s-a întors la Timişoara.

Ac