Este vorba nu numai de ce se intimpla la "Xenopol", ci de situatia mediului academic iesean in general. Un Alexandru Zub se afla mai peste tot in institutiile noastre academice. Acum citeva zile, profesorul Gh. Cliveti adresa un apel pentru "respectarea competentelor in comunitatea stiintifica ieseana". Joi dimineata, in trenul care ma ducea spre Cluj, am descoperit apelul si prin cap mi-au trecut tot felul de ginduri negre. Apoi, cind am vazut ca discuta situatia de la Institutul "Xenopol", m-am bucurat: mi-am spus ca mai sint inca oameni pentru care anumite valori conteaza, lucruri mici, este drept, precum onestitatea si adevarul asa cum reiese acesta din prezentarea faptelor, dar, pina una-alta, care reprezinta fundamentele meseriei de istoric. Cine spune ca nu trebuie sa cedezi niciodata in fata primului impuls are dreptate. Apelul era in fapt un encomion, pe de o parte, si un rechizitoriu fara rest, pe de alta. L-am citit din nou la intoarcere, apoi pe net, odata cu numeroasele comentarii inflamate, si sint nevoit sa ma declar dezolat de continutul acestuia. Imi pare ca dl. Cliveti fie n-a inteles natura conflictului, fie a fost coplesit de "drama" personajului principal, in speta dl. director Alexandru Zub, a carui unica perspectiva, vizibil auto-victimizanta, o prezinta in paginile respective. Rezulta evident de aici o pagina de martirologie seculara demna de orice traditie hagiografica. Reprosez doua lucruri acestei perspective: mai intii ca nu face un minimum efort de a prezenta faptele in logica lor, iar apoi ca nu problematizeaza in nici un fel pozitia lui Alexandru Zub, care apare nu doar ca neprihanirea intruchipata, dar mai ales un fel de autoritate suprema, zeitate cu chip de om careia, brusc, din motive ridicole, ii este contestata de catre niste plebei aceasta autoritate. Nu pretind ca stiu adevarul in ce priveste aceasta disputa. Din cite imi dau se