Planul strategic de dezvoltare a Petroşaniului a expirat anul acesta, având perioada de valabilitate din 2007 până anul acesta. Puţine au rămas nerealizate, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi reuşind să ducă la bun sfârşit majoritatea proiectelor cuprinse în defunctul plan de dezvoltare. Iată, a venit momentul unei noi etape, cea a planului de dezvoltare pentru perioada 2014-2020.
Puncte slabe care se vor transforma în obiective
Pornind de la interpretarea situaţiei existente în prezent, la nivelul Unităţii Administrativ-Teritoriale Municipiul Petroşani a fost elaborată Analiza SWOT. Acest tip de analiză cuprinde punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi ameninţările privind dezvoltarea comunităţii noastre. Documentul se află postat pe site-ul municipiului: www.petrosani.ro şi este afişat la sediul Primăriei municipiului Petroşani.
Se doreşte ca punctele slabe din analiză să fie transformate în obiective de îndeplinit pentru viitorul plan strategic de dezvoltare. Iată câteva dintre acestea: lipsa suprafeţelor mari care să fie puse la dispoziţia investitorilor, nealocarea de resurse financiare guvernamentale, neimplicarea civică la nivelul comunităţii, calitatea slabă a facilităţilor de cazare, lipsa serviciilor de sprijin al turismului, nefinalizarea proiectului de dezvoltare al domeniului schiabil, poluarea şi aglomeraţia urbană, reglementări neclare ale dreptului de proprietate şi deţinere, lipsa parteneriatelor public-privat, necolectarea şi nedepozitarea selecţionată a deşeurilor, lipsa de alternative pentru forţa de muncă disponibilizată, teren arabil sub 1%, ferme agricole de dimensiuni mici. Acestea sunt doar câteva puncte pentru care administraţia locală va trebui să găsească soluţii.
Primăria şi Consiliul Local Petroşani elaborează planul de dezvoltare
Având la bază Analiza SWOT, Consiliul Local şi