Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Judeţean reacţionează la atacurile deputatului Kereskenyi

Publicat in Gazeta de Nord Vest, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Prin intermediul unui comunicat de presă remis de Biroul de presă al Consiliului Judeţean Satu Mare se precizează că prin introducerea taxei de curăţenie nu este condiţionat accesul vizitatorilor, ci dimpotrivă, odată cu investiţiile pe care Consiliul Judeţean Satu Mare le-a făcut pe toate cele trei nivele ar fi chiar indicat să se protejeze pacienţii şi tot ceea ce s-a investit în spitalul sătmărean. Conform aceleiaşi surse, Spitalul Judeţean de Urgenţă respectă ordinul Ministerului Sănătăţii din luna decembrie privind reglementarea programului de vizită în spital, care interzice condiţionarea sau taxarea vizitatorilor la intrarea în spital. Precizări privind taxa de curăţenie

Taxa de curăţenie percepută de Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare de 2 lei/persoană/vizită a fost instituită prin Hotărârea Consiliului Judeţean Satu Mare nr.98/2013 privind aprobarea unor taxe şi tarife practicate de Consiliul Judeţean şi instituţiile publice subordonate acestuia, în anul fiscal 2013. Această taxă a fost aplicată începând cu data de 5 iunie, când a fost instalat la intrarea în spital un distribuitor automat de botoșei de unică folosință pentru vizitatori și aparținători. Pentru eliberarea unei perechi de botoșei, vizitatorii trebuie să plătească 2 lei, primind din partea Spitalului un bilet înseriat. Botoșeii sunt de unică folosință, nu se pot transmite de la o persoană la alta și nici nu pot fi păstrați de la o zi la alta și sunt aruncați într-un recipient special la părăsirea spitalului. Taxa de curăţenie a fost instituită pentru prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti, protejarea suprafețelor noi și reamenajate, întreținerea curățeniei la nivel de spital. Zilnic, în bugetul Spitalului Judeţean de Urgenţă intră din această taxă de curăţenie 1.100 de lei. “Accesul vizitatorilor nu este îngrădit”

Prin intermediul unui comunicat de presă remis de Biroul de pre

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum o ora
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 37 minute
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 51 minute
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°