Pentru o istorie a şahului ai nevoie de tone de pixuri şi de oameni cu plămâni artificiali, capabili să reziste prafului de pe însemnările celor mai importante partide ale istoriei. Dar povestea şahului în presă poate fi prezentată şi într-un articol, al cărui timp de citire promitem că nu va rivaliza cu cea mai lungă partidă de şah din istorie, jucată în 24 de ore şi 30 de minute. Prima rubrică de şah din lume apărea în urmă cu 175 de ani. În ianuarie 1835, săptămânalul britanic "Bell's Life" le propunea cititorilor primele probleme de şah.

Publicaţia sportivă, înfiinţată în 1822, era în anii săi de glorie, ajungând să se spună că "nicio duminică a unui gentelman nu ar fi completă" fără Bell's Life.

În acest peisaj, al presei sportive pentru clasa superioară, şahul se potrivea perfect, iar decizia editorului Vincent George Dowling a fost socotită drept una sclipitoare. Rubricile au apărut apoi în alte publicaţii britanice şi au fost "exportate" în Europa Continentală, impunându-se printre preferatele presei franceze sau austriece. Dar poate cea mai frumoasă povestea a presei de şah este cea spusă în esperanto.

Şahul şi esperanto

Zece ani de muncă i-au fost necesari lui Ludovic Lazarus Zamenhof pentru a crea, în 1887, cea mai răspândită dintre limbile artificiale. Esperanto, menţionată în "Cartea Recordurilor" ca singura limbă fără verbe neregulate, are o transcriere pur fonetică.

Iar dacă prima carte în esperanto apărea chiar în 1887, întâia scriere despre şah în esperanto era publicată cinci ani mai târziu, în "La Esperantisto". Prima problemă propusă a fost "Problemo de sxako", de Aurelio Abela, iar, timp de un an şi o lună, publicaţia a avut, lunar, o rubrică destinată şahului.

Apoi, la insistenţelel creatorului Zamenhof, şahul ajungea în cea mai importantă publicaţie a limbii, "Gazeton