Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DECIZIE IMPORTANTĂ. România a legalizat marijuana medicinală

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 octombrie 2013 ·

România a devenit a zecea ţară din Uniunea Europeană care permite anumite tratamente pentru epilepsie, cancer şi scleroză cu produse din marijuana. Sursa: REUTERS

Nu este vorba de folosirea ca drog, ci pentru oferirea unui ajutor pentru scăderea durerii şi a frecvenţei crielor.

Legile 143 și 339 reglementează folosirea derivaților din marijuana în scop medical (tincturi, rășini sau fragmente vegetale) până acum interdicția acoperea atât posesia, cât și uzul de cannabis în toate formele.

Marijuana este folosită de bolnavii de cancer pentru ameliorarea durerilor și în prezent se realizează teste pentru Parkinson, Alzhemeir și sindromul Tourette.

Schimbarea legislativă oferă posibilitatea Agenției Medicamentului să își dea acordul pentru producătorii care vor să scoată pe piață astfel de medicamente, iar următorul pas este ca Ministerul Sănătății să includă preparatele pe lista de compensate, lucru care se întâmplă deja în alte nouă țări din Uniunea Europeană.

Cu doua săptămâni în urmă, si Franta a mutat compuşii din marijuana de pe lista neagră pe cea albă. Medicamentele, care se dau numai cu reţetă, vor ajunge în perioada următoare în farmacii.

TOP 3 RECOMANDĂRI: IMAGINI TERIFIANTE cu BLOCUL care a SĂRIT în AER la REȘIȚA. PLĂCI MASIVE DIN BETON au zburat peste stradă | GALERIE FOTOPremierul francez: I-am spus de DOUĂ ORI premierului român Victor Ponta că aderarea la Schengen NU E POSIBILĂ de la 1 ianuarieBâlbe în USL. Adoptarea Codului Rutier a fost din nou AMÂNATĂ, la presiunile parlamentarilor PSD | VIDEO

TOP 3 ARTICOLE POPULARE: TOP 20 Cele mai AMUZANTE reclame de succes INTERZISE | GALERIE VIDEO

Un submarin "IESE DIN ASFALT" în centrul orașului Milano. Imagini cu întâmplarea ciudată| FOTO + VIDEO Tânăr român, APLAUDAT de Christina Aguilera şi LĂUDAT de CeeLo Green. TALENTUL i-ar pu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 56 minute
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 39 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 14 minute
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°