Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorii Electrica au scăpat de puşcărie

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 17 aprilie 2006 ·

Fostul director general al Electrica Braşov, Constantin Jugănaru, transferat apoi la Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Braşov, şi Gheorghe Puşcaşiu , ex-director economic al societăţii, au fost eliberaţi din arest. Cei doi vor fi cercetaţi în stare de libertate, după ce au stat la închisoare aproape şapte luni, fiind arestaţi la cererea procurorilor anticorupţie pe 12 octombrie 2005.

Jugănaru şi Puşcaşiu sunt judecaţi pentru facilitarea unui prejudiciu de 218 miliarde de lei la Electrica Braşov, produs prin favorizarea unui contract de aprovizionare cu materiale contrafăcute şi vândute drept „marcă Siemens” şi care nu erau se pare compatibile cu sistemul energetic naţional. Procurorii spun că mita primită de la cel care a intermediat afacerea, Vasile Croitoru, a fost împărţită egal între cei doi directori, Constantin Jugănaru şi Gheorghe Puşcaşiu, care ar fi primit fiecare câte 4,4 miliarde de lei şi o maşină de lux. Acuzaţiile formulate împotriva lor sunt luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani. În acelaşi dosar a mai fost arestat şi şeful serviciului de aprovizionare al SISE Braşov, Gherghel Gavril, care ar fi primit, la rândul său, 500 de milioane de lei, pentru a fi de acord cu decizia şefilor.

Dosarul este unul similar cu cel de la Timişoara, unde, după aceeaşi schemă, Electrica Banat a fost prejudiciată cu 50 de miliarde de lei, omul de legătură fiind tot Vasile Croitoru. Fostul director general al Electrica Braşov, Constantin Jugănaru, transferat apoi la Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Braşov, şi Gheorghe Puşcaşiu , ex-director economic al societăţii, au fost eliberaţi din arest. Cei doi vor fi cercetaţi în stare de libertate, după ce au stat la închisoare aproape şapte luni, fiind arestaţi la cererea procurorilor anticorupţie pe 12 octombrie 2005.

Jugănaru şi Puşcaşiu sunt judecaţi pentru facilitarea

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 54 minute
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 24 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 3 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Tribunalul Vaslui a decis începerea judecăţii în cazul lui Dumitru Buzatu

G4Media acum o ora
Tribunalul Vaslui a decis, luni, începerea judecăţii în cazul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită şi în ceea ce-l priveşte pe expertul Radu Judele, hotărârea nefiind definitivă, transmite Agerp

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 58 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Depozit cu muniţie din al Doilea Război Mondial, descoperit în curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași / Sute de proiectile neexplodate se aflau la câteva zeci de metri de căminul internat al liceului

G4Media acum o ora
Un depozit cu muniţie folosită în cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperit în curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, a declarat, luni, pentru Agerpres, primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, depozitul în care se presupune că se află

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 5 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 3 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°