Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCENDIU în Arad: Locatarii unui bloc au fost evacuaţi

Publicat in Romania Libera, marți 24 septembrie 2013 ·

Un bloc din centrul municipiului Arad a fost evacuat, în noaptea de luni spre marţi, din cauza unui incendiu izbucnit într-un apartament, iar peste 80 de locatari au ieşit în stradă din caza fumului dens, zeci de persoane având nevoie de îngrijiri medicale după ce au inhalat fum, transmite Mediafax.

Incendiul s-a produs într-un apartament de la parterul unui bloc aflat în vecinătatea sediului Consiliului Judeţean Arad, iar fumul dens i-a alertat pe unii locatari, o parte ieşind din imobil şi sunând la 112.

Pompierii sosiţi la faţa locului au evacuat întregul bloc, iar peste 80 de persoane au ieşit în stradă, multe dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului după ce au inhalat fum. Acestea au primit oxigen de la medicii sosiţi cu mai multe ambulanţe şi de la pompieri.

Numeroase persoane, mai ales vârstnici şi bolnavi, au fost scoase pe braţe de către pompieri şi cu măşti de oxigen pe faţă. Alţi locatari au fost nevoiţi să-şi pună prosoape umede pe feţe pentru a putea respira până la părăsirea clădirii, în timp ce pompierii au spart ferestrele de la casa scării pentru evacuarea fumului.

"Intervenţia a fost deosebit de dificilă din cauza fumului dens, iar cel puţin 30 de persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului, în timp ce unele au fost transportate la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Potrivit medicilor Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, 12 persoane au fost duse la spital cu ambulanţele după ce s-au intoxicat cu fum.

La locul incendiului, poliţiştii au închis întreaga stradă, pentru a face loc echipelor de intervenţie, care au acţionat câteva ore, până spre dimineaţă.

Locuinţa în care a izbucnit incendiul aparţine unei pensionare despre care locatarii afirmă că are probleme psihice, astfel

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

George Simion: Apeluri telefonice false date în toată ţara ca să descurajeze votanţii AUR

Mediafax acum 2 ore
„Răspândirea de mesaje mincinoase nu e pedepsită? Mii de oameni m-au alertat în ultimele zile că au primit apeluri telefonice false! Frica de AUR naşte idei revoltătoare în mintea celor care ştiu că în 2024 îşi pierd scaunele moi, că toate sinecuril

200 de oameni au fost ucişi de inundaţii masive din Afganistan

Mediafax acum 14 minute
Peste 200 de persoane au fost ucise şi mii de case au fost distruse sau avariate în provincia Baghlan, când ploile abundente de vineri au declanşat inundaţii masive, a declarat un reprezentant al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU. Nu

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 5 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°