Numai ca vineri seara, naluca Misha se sui la pupitru asezindu-se pe scaun! Statu asa - cu spatele la noi - citeva secunde, dupa care se rasuci si, intr-o franceza... Notre Dame de Sion isi scuza acuta criza de sciatica, indicindu-ne chiar locul dureros de pe coloana. Rumoare vesela. Simbata, scaunul one show man-ului chiritesc al lui Petrica Ciubotaru de la Pod Fiul Pogor era alb. Societarul Nationalului nu se asezase nici un moment pe el, pentru ca era doar umilul simbol al puritatii unui teatru ce-a disparut: al Iasului de demult, cu care nu ne vom mai intilni niciodata. Iasul trasurilor. Iasul Chiritei. Iasul insasi trupei lui Petrica, disparuta, si ea, dupa schelele renovarii. Cupletele si cinticelele orei de la Pogor ni-i readusese, vii, pe inegalabilii Miluta Gheorghiu si Costache Sava. Pe care Petrica-i mai prinsese, intrind chiar alaturi de ei, pe deja centenara scena. Cita incintare in verva spumoasa a celui ce, zilnic, poate fi intilnit, o secunda (mica, tare, serafica), la Rimini, doi pasi de atelieru-mi din Armeana. Cind am coborit cu totii in curtea Pogorului, ningea. Totul era alb. Ca scaunul din Chirita lui Petrica. Scaunul lui Mussolini. Trebuia sa-l paralizeze pe cel ce-i pasea pragul imensului cabinet. Era o distanta colosala de la usa la duce, parcurgerea ei trebuind sa se consume in transa. Timp in care, corpolentul duce isi balansa echilibristic scaunul, menit, si prin asta, a fascina. E scena memorabila, in care cel intrat, ajuns la jumatatea paralizantei distante, il vazu pe sef prabusindu-se. Nu-si calculase exact balansul. Era un pitic la agitatie si propaganda, ce-si aranja mansetele maniacal napoleonian. Intru intimidarea celui ce-i intra in spaimosul cabinet. Imi revenise, dumnezeule, sarcina lunara de a face coperta la Carnetul agitatorului. Ma prezentam cu ea la pitic, piticul se ridica de pe scaunul biroului (sa mai atenueze ceva din d