9.11.2013 este o zi care, din punct de vedere matematic, nu se va mai repeta secolul acesta, deoarece acest fenomen matematic (când trei numere ciudate consecutive formează o dată calendaristică) nu se întâmplă decât de cinci ori în decurs de 100 de ani.
Potrivit Daily Mail, un matematician american pasionat de acest fenomen a creat chiar și un site dedicat acestei zile. Ron Gordon, un profesor de liceu din California, aflat la pensie, susține că această zi extraordinară le oferă oamenilor un motiv să zâmbească.
"Aceste zile sunt ca niște comete calendaristice, le tot aștepți să apară, apoi îți înseninează ziua și apoi, au și dispărut. Cunoscând aceste date este ca și cum aș deține un secret despre care știu cu siguranță că va aduce zâmbete și mă simt obligat să spun câtor mai multe persoane", explică Ron Gordon.
"Ziua Bizară", așa cum a fost denumită de către numerologi, este o zi cu o simbolistică aparte, mulți numerologi considerând că va indica, pentru mulți oameni, începerea unei schimbări pozitive.