La doar 25 de ani, Ionela Curea avea nevoie disperată de un transplant de fi cat. Nu doar că îngerul său păzitor i l-a adus la timp, dar, după patru ani de la operaţie, a născut un băieţel perfect sănătos.
În urmă cu cinci ani, Ionela Curea, 30 de ani, nu ştia nimic de boala Wilson (depuneri de cupru la nivelul ficatului). De loc din Roman, tânăra venise la Bucureşti pentru studii. Era preocupată de propria carieră, muncind din greu să-şi facă un drum în viaţă.
"Nu fusesem niciodată bolnavă cu ficatul. Nimeni din familie nu avusese probleme. Nu beam, nu fumam, nu mâncam gras, munceam, în schimb, foarte mult. Programul meu începea la 7 dimineaţa când plecam la lucru şi se termina la 10 seara, după ultima oră de curs la master", povesteşte tânăra. Medicii i-au spus Ionelei că boala s-a declanşat pe fond de stres. Măcinată pe dinăuntru, tânăra începuse să se simtă tot mai slăbită şi fără energie: "Dimineaţa, abia mă mai puteam ţine pe picioare ca să mă spăl pe dinţi. Mi-am făcut nişte analize de rutină şi mi-au ieşit transaminazele foarte mari. Medicul de familie mi-a indicat regim".
"Mai aveţi şi alţi copii?"
După o perioadă, a repetat analizele care au ieşit tot proaste. Aşa a ajuns de urgenţă la Spitalul Colentina şi apoi la Institutul "Matei Balş". "Când m-au văzut, au vrut să mă oprească acolo. Mi-au spus că diagnosticul meu este «destul de grav». Nu ştiam că sunt deja în insuficienţă hepatică. Îmi amintesc că medicul Streinu-Cercel o întreba pe mama venită în grabă de la Roman dacă mai are copii în afară de mine". După două săptămâni la "Balş" a fost trimisă la Fundeni. "Depistată la timp, boala poate fi tratată, dar la mine era foarte târziu. Am rămas şocată. Cuvântul transplant nu făcea parte din vocabularul meu. Am început să plâng".
Încet-încet, Ionela a învăţat să-şi accepte boala. Doctoriţa Mariana Mihăilă a încurajat-o tot timpul,
