Partidele Coaliţiei de guvernare s-au aşezat cuminţi şi fără murmur ("Cum zici mata, şefu', aşa facem") să semneze protocolul prin care se angajează aplice ad-litteram Acordul de guvenanţă fiscală al ţărilor din zona euro. Pe care însă Traian Băsescu a declarat la Bruxelles, fără a consulta populaţia, că şi-l va însuşi şi România, punând astfel ţara în faţa unui fapt cvasiîmplinit. Şefii PDL au mai adăugat din vârful buzelor, cu ton de hatâr - de parcă ar fi sortiţi să rămână la Putere pe vecie - că şi Opoziţia "poate" să semneze protocolul pe care, dacă va prelua guvernarea, va fi silită să-l respecte. Chiar dacă o serie de prevederi ale Acordului sunt dezavantajoase pentru România.
Nu e vorba doar de faptul că vom fi în situaţia - iarăşi în urma unei promisiuni făcute de capul lui de către Băsescu - să sprijinim financiar, noi, ţară săracă, ţările euro aflate în dificultate, cât, mai ales de constrângeri bugetare (deficit maxim de 3%, deficit structural de 0,5% etc). Care, urmând a fi statuate şi prin Constituţie, vor atârna ca o ghiulea la glezna ţărilor emergente ce vor adera fără negocieri la Acord. Între altele, în cazul unei recesiuni, România nu se va putea salva prin mărirea deficitului. Vor fi restrânse brutal şi eventualele credite care, chiar dacă ar mări deficitul, ar facilita cofinanţarea absorbţiei fondurilor europene. Pe care, fie spus, sunt voci avizate care susţin că UE, în pofida afirrmaţiilor, nici nu mai e foarte încântată să ni le acorde cu largheţe.
În scurt timp, Acordul va fi supus la Bruxelles semnării de către reprezentanţii îndreptăţiţi ai ţărilor Uniunii. Acordul este unul interguvernamental, deci al executivelor din statele respective. Or, preşedintele Băsescu are, potrivit Constituţiei române, doar rol de reprezentare, nu de decizie. Şeful Guvernului, cel care poate sau nu să angajeze ţara, este premierul. Până acum, Băse
