România a ajuns într-un cerc vicios din care pare că nu mai poate ieşi: la guvernarea fără noimă singurul răspuns găsit de opoziţie a fost populismul demagogic.

În replică, în faţa populismului demagogic guvernarea fără noimă devine soluţia mai prudentă.

Fiecare poate să pară un rău mai mic decât celălalt, într-o rostogolire încleştată – ca a celor două spirale ADN -, care se va sfârşi doar pe fundul prăpastiei.

Spirala incompetenţei înseamnă o agonie lungă, în urma căreia depresia ucide pacientul, deşi inima bate bine-mersi.

La ce bun ai luat măsurile teoretic corecte, dacă ai făcut-o târziu şi neconvingător?

La începutul anului 2009, Polonia, singura ţară care a reuşit să evite recesiunea, a tăiat uşor din cheltuielile salariale şi a micşorat impozitele. Politicienii români de largă coaliţie încă se mai codeau să anunţe că mărirea cu 50% a salariilor profesorilor nu se mai face. La rândul său, Guvernul a mărit contribuţiile sociale – deja enorme – cu 3%. După ce criza a lovit din plin, măsurile de austeritate au fost luate târziu şi prost. Salariile tăiate, fără discriminare, cu 25% nemulţumesc pe toată lumea, însă dau tonul autoselecţiei: cei mai buni pleacă să muncească în alte ţări, cei mai slabi rămân să strige în faţa Guvernului. Tăierea trebuia să fie temporară, ca să forţeze concedierile. Însă concedierile nu s-au făcut oricum, pentru că nimeni nu s-a apucat măcar să măsoare. Suntem exact unde eram în urmă cu doi ani, doar că salariile la stat au scăzut, impozitele au crescut, iar deficitul bugetar – culmea! – a crescut şi el. În acest ritm, doar o minune mai poate scoate economia românească din criză. Spirala demagogiei este o petrecere exaltată, la sfârşitul căreia inima cedează brusc.

La ce bun ai avea toate argumentele prin care să convingi că reforma poate fi făcută coerent şi vizionar, dacă insişti să promiţi că lucr