S-a întâmplat la 3.00 noaptea: bărbatul de 34 de ani ar fi luat-o pe Mihaela, o tânără de 20 de ani din Baia, din centrul localităţii. A tras de ea şi, la o distanţă de trei kilometri, la marginea satului, într-o cultură agricolă, a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el.
Fapta s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică. Fata a anunţat imediar Poliţia, iar în cursul zilei de duminică Ion Dinu (34 de ani) din Baia a fost reţinut pentru 24 de ore.
Luni, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag au dispus punerea în mişcare acţiunii penale faţă de Ion Dinu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „lipsire de libertate în mod ilegal” şi „viol”.
Totodată, Parchetul a solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului, cerere care a fost admisă de către magistraţii Judecătoriei Babadag. Instanţa a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru o perioadă de 29 de zile.
„Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat faptul că în noaptea de 8 spre 9 iunie 2013, în jurul orelor 3.00, inculpatul a lipsit-o de libertate pe partea vătămată, respectiv a obligat-o prin constrângere fizică şi ameninţare să meargă împreună cu acesta pe o distanţă de aproximativ trei kilometri din centrul localităţii Baia şi până în zonele de la marginea aceleiaşi localităţi unde se află culturi agricole. Aici inculpatul a întreţinut cu partea vătămată, prin constrângere fizică şi ameninţare, două raporturi sexuale normale şi un raport sexual oral“, spune prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, Georgiana Sitiavu.
Mai citiţi şi:
Viaţă de coşmar pentru o copilă de 11 ani: tatăl o viola, iar mama se prefăcea că nu ştie
În Delta Dunării: Minoră violată de doi tineri!