Şase bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi preventiv, la începutul acestei săptămâni, pentru un scandal provocat în Apaţa. Astfel, luni, poliţişti ai Serviciului de Ordine Publică Braşov, Poliţia Oraşului Rupea, Secţiei 6 Poliţie Rurală Hoghiz, Postului de Poliţie Apaţa, Postului de Poliţie Ormeniş au pus în aplicare şapte mandate de aducere emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea, într-un dosar instrumentat cu privire la scandalul la care au participat mai multe persoane, în 3 aprilie 2013, în Apaţa.
„Au fost conduse la sediul Poliţiei Rupea şapte persoane din comuna Apaţa, şase de sex masculin, una de sex feminin, cu vârste cuprinse între 20 şi 59 ani. Poliţiştii au emis pe numele lor ordonanţe de reţinere, pentru cinci dintre ele sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar pentru celelalte două pentru instigare. Ulterior, Judecătoria Rupea a emis pe numele celor şapte suspecţi mandate de arestare preventivă pentru 29 zile. Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Rupea, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Braşov. Şase bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi preventiv, la începutul acestei săptămâni, pentru un scandal provocat în Apaţa. Astfel, luni, poliţişti ai Serviciului de Ordine Publică Braşov, Poliţia Oraşului Rupea, Secţiei 6 Poliţie Rurală Hoghiz, Postului de Poliţie Apaţa, Postului de Poliţie Ormeniş au pus în aplicare şapte mandate de aducere emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea, într-un dosar instrumentat cu privire la scandalul la care au participat mai multe persoane, în 3 aprilie 2013, în Apaţa.
„Au fost conduse la sediul Poliţiei Rupea şapte persoane din comuna Apaţa, şase de sex masculin, una de sex feminin, cu vârste cuprins