Premierul Greciei recunoaste ca tara sa se afla intr-o situatie in care niciun alt stat dezvoltat nu s-a mai aflat vreodata. Totusi, spune ca nu admite ca elenii sa devina cobaii Europei si sa plateasca niste taxe exorbitante.
Asa a explicat joi seara George Papandreou in fata Parlamentului de la Atena ideea bizara a referendumului anuntat luni, care a creat confuzie si panica in zona euro si a acaparat lumina reflectoarelor si la summit-ul G20, ce a inceput joi la Cannes.
Dupa zvonurile initiale privind demisia, Cabinetul premierului a anuntat ca acest lucru nu se intampla. Ba mai mult, s-ar putea renunta si la referendumul in cadrul caruia grecii ar vota daca vor aplicarea masurilor de austeritate sau nu, daca partidele vor ajunge la o intelegere.
Summit-ul este unul dintre cele mai importante de pana acum, avand in vedere ca in joc este chiar salvarea zonei euro, care risca sa fie desfiintata sau cel putin sa aiba mult de suferit daca Grecia decide sa renunte la moneda unica europeana.
Cu toate acestea, rezultatele arata ca negocierile nu au dus nicaieri, iar pana la urma se va intampla asa cum aleg politicienii greci. Vestea ca referendumul din Grecia ar putea fi anulat daca exista consens politic a fost curand umbrita de reactia celor implicati in problema: premierul grec nu demisioneaza, dar Opozitia ii cere demisia.
Ziare.com a prezentat in format LIVE TEXT cele mai importante evenimente si discutii legate de situatia Greciei:
- Liderul Opozitiei din Grecia, conservatorul Antonis Samaras, i-a cerut premierului George Papandreou sa demisioneze, potrivit Reuters. Samaras a cerut organizarea alegerilor anticipate, in termen de 6 saptamani.
- Presedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat la finalul primei zile a summit-ului G20 ca, "daca euro explodeaza, si Europa explodeaza", ins