Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artiștii Silvan Stâncel și Ovidiu Scridon continuă seria concertelor în afara țării. În 1 iunie, muzica lor va fi ascultată în Italia

Publicat in Alba24, luni 27 mai 2013 ·

După experiența londoneză din luna aprilie a acestui an, Silvan Stâncel & Ovidiu Scridon continuă seria concertelor dincolo de granițele țării. Aceștia vor cânta în Italia, mai exact în orasul La Spezia, în 1 iunie, începând cu ora 16.00 la Centro Commerciale “La Fabbrica” di Santo Stefano Magra, în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului transdisciplinar Settimana dell’Accoglienza.

Organizatorii acestei manifestări culturale sunt: Provincia di La Spezia, Comune di Santo Stefano Magra, Centro Solidarietà Immigrati, Centro Commerciale “La Fabbrica” ed E.Leclerc Conad și L’Associazione Culturale “Dacia”- onlus – La Spezia.

Tema centrală o reprezintă integrarea între comunități prin intermediul specificităților culturale fiind “…o sărbătoare de culori, arome și oameni care vin din țări din întreaga lume…”, după cum declară consilierul provincial pentru Cultură Paola Sisti.

„Acest concert din Italia este cât se poate de onorant pentru noi. Iată că după concertul recent din Londra și suita de peste 20 de concerte din martie a.c., lucrurile se leagă și mai departe. Cei care ne-au văzut si ascultat în concerte au îndrăgit muzica noastră, iar aceasta este și explicația invitației de a concerta pe 1 iunie în Italia. Recent am primit o invitație de a cânta în Slovacia și totodată mai multe invitații în România. Știm că pe 1 iunie în Italia vor fi mulți străini și suntem încântați că vom avea astfel ocazia să străbatem din nou granițele țării noastre. Vom duce cu noi volumul de versuri Portretul unui gând și albumul Într-o zi a lui Ovidiu Scridon, iar, pentru că eu sunt născut, crescut și format în Alba Iulia, îmi va face plăcere să o promovez și cu această ocazie. Ca și la Londra, voi duce totodată cu mine materiale promoționale despre oraș și județ. Însă cea mai mare bucurie va fi cu siguranță concertul alături de artistul Ovidiu Scridon în fața c

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 4 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 3 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 6 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 2 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 8 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 3 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°