Fostele staruri Johan Cruyff şi Ruud van Nistelrooy cred că ibericii au prima şansă la câştigarea actualei ediţii a Cupei Mondiale. Sursa: Reuters
După ce, timp de o lună, a acaparat atenţia întregului glob, Cupa Mondială din Africa de Sud a ajuns la ultimele două reprezentaţii. Cea mai importantă este cea dintre Olanda şi Spania, care se vor înfrunta mâine-seară (ora 21.30, în direct pe TVR 1), pe arena "Soccer City" din Johannesburg, pentru titlul de cea mai bună echipă a lumii. Cine va învinge, va câştiga pentru prima dată în istoria ei trofeul suprem.
Olanda a mai avut două ocazii de a se încununa regina lumii. În 1974, "Portocala Mecanică" a jucat finala Cupei Mondiale împotriva Germaniei, pe care a pierdut- o, însă, cu scorul de 1-2.
Patru ani mai târziu, batavii au ajuns din nou în finala tureului final, dar au cedat şi de această dată, scor 1-3, în faţa Argentinei, gazda întrecerii. La acest turneu final, deşi nu era cotată printre favorite, Olanda a mers "ceas", câştigând toate partidele. Una dintre "victime" a fost chiar Brazilia, eliminată în "sferturi".
Spania, în schimb, joacă în premieră o finală de Cupă Mondială. Campioni europeni în 2008, ibericii erau însă cotaţi de specialişti, înaintea turneului final, cu prima şansă (alături de Brazilia) la cucerirea titlului mondial.
Spaniolii au început întrecerea cu stângul, pierzând, scor 0-1, primul meci din grupă, cu Elveţia, dar s-au redresat la timp şi, chiar dacă n-au jucat tot timpul spectaculos, au ajuns în postura de a evolua mâine-seară cu trofeul pe masă.
Olanda are doi jucători (Robben şi Sneijder) între cei 10 nominalizaţi de FIFA pentru titlul de cel mai bun fotbalist al Cupei Mondiale, iar Spania trei (Iniesta, David Villa şi Xavi).
ANUNŢ-ŞOC
Idolul batavilor ţine cu ibericii
Întreaga Olandă este sur