Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ancheta pozelor indecente de la Spitalul Militar se apropie de final

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 17 mai 2013 ·

Ancheta de la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu” din Focşani, declanşată ca urmare a apariţiei în presă a unor poze indecente cu angajaţi ai unităţii medicale, printre care şi comandantul Constantin Adochiţei, se apropie de final. Prezent ieri la Gura Caliţei, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa a spus că verificările nu vor mai dura mult şi că se vor lua măsuri. El a adăugat că urmează procedurile legale pentru ca măsurile pe care le va dispune să nu fie anulate în instanţă, aşa cum se întâmplă din ce în ce mai des. „Voi rezolva şi problema de la Spitalul Militar din Focşani. Dacă cineva a greşit şi a adus prejudicii de imagine acestei instituţii va suporta şi rigorile legii, poate nu pe primul control pe care l-am făcut pentru că aşa sunt legile la noi făcute şi controlul nu a fost făcut în termenul de şase luni (de la momentul în care pozele au fost făcute şi până la apariţia lor – n.r) aşa cum prevede ordinul ministrului pentru aplicarea de sancţiuni în acest sens. Aşa cum ştiţi, eu am dispus un alt control, iar în acest moment facem şi evaluarea managerilor vis-a-vis de obiectivele pe care le au în contractul de management”, a explicat Duşa.

Întrebat de jurnalişti dacă comandantul Adochiţei a primit calificativul nesatisfăcător, Duşa a spus că va verifica acest lucru, deoarece nu el este cel care dă calificativele, ci superiorii lui Adochiţei. „Voi vedea dacă a primit un asemenea calificativ, nu eu dau calificativele ci superiorii dânsului, şi dacă există un asemenea calificativ, sigur că are o problemă. S-au adus prejudicii de imagine instituţiei, lucru pe care l-am spus de când au apărut acele poze. Nu este posibil ca într-un spital şi mai ales într-o unitate militară să se întâmple asemenea lucruri. Nu cred că ancheta va mai dura mult. Eu vreau să urmez procedurile legale pentru că în lumea în care trăim, ştiţi că foarte

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor

News.ro acum o ora
Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizând că jucătorii săi vor lupta până în ultimul minut pentru a evita retrogradarea.

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 3 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°