Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii, interesaţi de târgurile imobiliare

Publicat in Adevarul, luni 23 aprilie 2012 ·

Cea de-a XXI a târgului imobiliar national tIMOn s-a încheiat cu rezultate demne de luat în seamă: 18.500 de bilete vândute şi aproximativ 21.000 de vizitatori, câteva mii de vizionari chiar din timpul târgului şi câteva sute de rezervări semnate deja, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Expozanţii au anunţat 25 de contracte semnate în timpul târgului şi estimeaza ca se vor închide alte câteva sute în perioada imediat următoare, ţinând cont de faptul că s-au anunţat 8000 de lead-uri calificate, reprezentând clienţi ce vizează achiziţia imobiliară în următoarele luni.

„Ediţia de anul acesta a tIMOn a reprezentat un record din toate punctele de vedere. A fost pentru prima oară in istoria pieţei de rezidentiale noi când preţurile au scăzut sub 30.000 de euro, iar vizitatorii s-au arătat mai informaţi şi mai hotărâţi decât la oricare altă ediţie“, a declarant Vlad Vlasceanu, director tIMOn.

Pentru ca vizitatorii sa aibă un acces facil la târg, organziatorii au pus la dispoziţia lor microbuze, idee ce va fi implementată şi la ediţia viitoare.

Cea mai ieftină locuinţă vândută la târg a fost o casă de vacanţă de la Merval, cu 5.500 de euro. Au urmat garsonierele de 23.000-25.000 de euro de la Sud Rezidential, apartamentul de 2 camere (35.000 euro) de la Be Igloo, apartamentele de 2 şi 3 camere din Pipera, de la Levor şi City Lights. Cea mai scumpă locuinţă vândută la targ a fost un penthouse în ansamblul Armonia Titan, tranzacţie închisă de Be Igloo la un preţ promoţional de 110.000 de euro.

Pe lângă achiziţia de imobile, vizitatorii s-au putut orienta către mobilă, prin salonul MobiDeco, ce a reunit producători din domeniul mobile, finisajelor şi decoraţiunilor.

Organizatorii mai pregătesc un târg imobiliar în toamna acestui an.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°