După ce au ratat la mustaţă accederea în play-off, jucătorii de futsal de la Design Construct se implică serios pentru a nu compromite întregul sezon, în nedorita eventualitate în care ar retrograda. Pentru asta au plecat lansat în noul an, victoria categorică de la Deva, când au învins Quasar cu 9-3, recomandându-i pentru ocuparea primului loc în play-out. E drept că acest rezultat ar fi privit indiferent de patronat, deoarece Designul vrea Champions League şi, momentan, singurul trofeu care ar putea trona în vitrina clubului ar putea fi Cupa României, competiţie în care sunt angrenaţi şi pe care vor să o câştige braşovenii.
Revenind la campionat, elevii lui Tino Perez vor întâlni sâmbătă, de la orele 19, în Sala Sporturilor „D.Popescu Colibaşi”, pe Poli Timişoara, într-o partidă contând pentru etapa a doua a play-out-ului.
Altfel, braşovenii vor onora invitaţia lotului naţional al României şi vor disputa o partidă cu caracter amical pe 15 martie, la Tg.Mureş. După ce au ratat la mustaţă accederea în play-off, jucătorii de futsal de la Design Construct se implică serios pentru a nu compromite întregul sezon, în nedorita eventualitate în care ar retrograda. Pentru asta au plecat lansat în noul an, victoria categorică de la Deva, când au învins Quasar cu 9-3, recomandându-i pentru ocuparea primului loc în play-out. E drept că acest rezultat ar fi privit indiferent de patronat, deoarece Designul vrea Champions League şi, momentan, singurul trofeu care ar putea trona în vitrina clubului ar putea fi Cupa României, competiţie în care sunt angrenaţi şi pe care vor să o câştige braşovenii.
Revenind la campionat, elevii lui Tino Perez vor întâlni sâmbătă, de la orele 19, în Sala Sporturilor „D.Popescu Colibaşi”, pe Poli Timişoara, într-o partidă contând pentru etapa a doua a play-out-ului.
Altfel, braşovenii vor onora invitaţia lotului naţional al Rom