Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arestări de răsunet în 2010

Publicat in GAZETA de SUD, joi 30 decembrie 2010 ·

Mandatele de arestare emise în cazurile Voicu, Diaconescu, Vîntu sau Cătălin Chelu au ţinut prima pagină a ziarelor în acest an.

Anul 2010 a debutat cu dezvăluiri din dosarul senatorului Cătălin Voicu, în care s-a dovedit că sunt implicaţi doi oameni de afaceri importanţi - Costel Căşuneanu şi Marius Locic, precum şi preşedintele de la acea vreme al Secţiei Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Florin Costiniu. Alte nume de magistraţi, poliţişti şi politicieni au fost vehiculate în spaţiul public ca având legături cu senatorul PSD, însă doar cei patru au fost trimişi în judecată. Dacă senatorul Voicu este în continuare în arest, ceilalţi trei inculpaţi din dosar nu au petrecut decât trei zile în spatele gratiilor, după ce judecătorii instanţei supreme au stabilit că pot fi lăsaţi în libertate deoarece nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică.

În iunie, altă anchetă a DNA a generat dezbateri intense - este vorba de cazul patronului OTV, Dan Diaconescu, cercetat pentru şantaj, alături de un colaborator al postului său de televiziune, precum şi de un fost prezentator. Diaconescu a stat o săptămână în arest, fiind ulterior eliberat, la judecarea recursului împotriva arestării. La sfârşitul lunii octombrie, patronul OTV a fost trimis în judecată.

Sorin Ovidiu Vîntu, reţinut un pic

În luna septembrie, atenţia jurnaliştilor s-a concentrat pe o anchetă a Parchetului General referitoare la modul în care fostul director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul FNI şi arestat, în 2009, în Indonezia, a plecat din ţară în 2000 şi a reuşit să rămână ascuns timp de aproape zece ani. Pe 9 septembrie, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut, alături de şoferul său, Alexandru Stoian, şi de un om de afaceri cu cetăţenie româno-moldoveană, Octavian Ţurcan, fiind acuzaţi de favor

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile / Oficial iranian: Informaţiile care vin de la locul accidentului sunt foarte îngrijorătoare

Mediafax acum 54 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Șase românce vor juca în calificările pentru Roland Garros 2024

HotNews acum o ora
Cel de-al doilea Grand Slam al anului debutează peste o săptămână la Paris, iar România are șase jucătoare pe tabloul calificărilor pentru Roland Garros. Gabriela RuseFoto: Simon Bruty / AP / Profimedia Ruse, Bara, Mitu, Bulgaru, Todoni și Dinu, în

Scenarii pentru cazul în care preşedintele Iranului nu va supravieţui prăbuşirii elicopterului

Mediafax acum o ora
În cazul unui deces al preşedintelui iranian, constituţia iraniană prevede că primul vicepreşedinte - care este acum Mohammad Mokhber - va prelua funcţia de preşedinte, cu aprobarea liderului suprem. Potrivit ierarhiei politice iraniene, şeful statu

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum o ora
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum o ora
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 3 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°