Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum rămâi fără casă DIN CAUZA unui credit de 1.000 de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 februarie 2013 ·

Deşi este greu de imaginat, România nu are prevederi legale care să protejeze veniturile necesare traiului de zi cu zi ale unui debitor. Pentru a recupera creditul, firmele de specialitate îi iau şi sumele pentru plata întreţinerii sau pentru mâncare Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Anca G. a luat în 2008 un credit de 1.000 de euro de la o bancă comercială, deoarece nu reuşea să achite întreţinerea.

Pentru că tot ce câştiga era direcţionat spre traiul zilnic, nu a reuşit să dea banii înapoi. Banca a cedat creditul unei firme de recuperare, care i-a pus Ancăi poprire pe salariu. Lunar, 30% din salariul de 800 de lei, „se confiscă” de recuperator în contul datoriei.

Îi mai rămân la dispoziţie 560 de lei pentru plata întreţinerii, facturii la electricitate şi hrană. Cum în lunile de iarnă întreţinerea ajunge si la o valoare de 300 de lei, nu a reuşit să o achite. A acumulat datorii, iar acum este în pericol de a-şi pierde casa. În situaţia acesteia sunt mii de alţi români. Case mai ieftine cu 13%! Unde poţi scădea cel mai mult preţul cerut de proprietar

Datornici uitaţi de lege

„Recuperarea sumelor prin poprire se realizează în baza existenţei unui titlu executoriu (contractul bancar), prin proceduri realizate de către un executor judecătoresc. Acesta poate popri până la o treime din venitul lunar net”, a declarat pentru EVZ Alexandra Rusen, managerul departamentului de colectare creanţe persoane fizice de la Coface.

Mai mult, spune aceasta, dacă există mai multe datorii, atunci poprirea poate merge până la 50% din salariu, indiferent de venit. Nu există aşadar vreo prevedere legală, care să protejeze veniturile necesare traiului de zi cu zi al debitorului. Chiar dacă îşi schimbă locul de muncă, românii sunt depistaţi de recuperatori cu ajutorul administraţiei fiscale.

„Firma de recuperare ia legătura cu administraţia financiară, află unde

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 34 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 34 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Constanţa: Un bărbat şi o femeie, arestaţi pentru 30 de zile, fiindcă aveau droguri de mare risc asupra lor la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

News.ro acum 42 minute
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au documentat, duminică activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârş

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°