La prima conferinţă de la Forex, din actualul sezon, alături de antrenorul principal Adrian Hârlab, a fost şi noul manager general, Nicolae Manea. Ambii au comentat faptul că în ediţia care începe mâine, obiectivul echipei este clasarea pe unul din locurile 1-7.
„Va fi un sezon foarte greu”, a început Adrian Hârlab. „Au venit o serie de jucători tineri, de perspectivă şi sunt convins că vor face o treabă bună la Forex. Referitor la primul nostru adversar, este unul bun. Anul trecut ne-au pus serioase probleme şi am pierdut cu 1-5. Noi ratam şi ei marcau. Eram la început de drum în B. Noi mergem să câştigăm, suntem pregătiţi pentru aceasta şi băieţii sunt mobilizaţi. Dacă vom reuşi să trecem cu bine de primele patru etape, vom face o figură frumoasă în campionat. La echipă a venit domnul Nicolae Manea, un antrenor cu o vastă experienţă, fost antrenor de lot naţional”.
Nicolae Manea a constatat că: „La Forex este un grup unit, cu băieţi serioşi. Se poate repeta performanţa deosebită din sezonul trecut, când a fost la un pas de promovare. Echipa a dat primei divizii pe Florin Stângă şi Cosmin Băcilă. În ceea ce priveşte noul sezon, suntem conştienţi că ne aşteaptă unul dificil, pentru că Forex este echipa pe care toată lumea vrea s-o bată, dar fiecare meci va fi pregătit cu mare atenţie. Primul meci este cel mai important, urmând apoi celelalte”.
Echipa a plecat în această dimineaţă spre Brăila. La prima conferinţă de la Forex, din actualul sezon, alături de antrenorul principal Adrian Hârlab, a fost şi noul manager general, Nicolae Manea. Ambii au comentat faptul că în ediţia care începe mâine, obiectivul echipei este clasarea pe unul din locurile 1-7.
„Va fi un sezon foarte greu”, a început Adrian Hârlab. „Au venit o serie de jucători tineri, de perspectivă şi sunt convins că vor face o treabă bună la Forex. Referitor la primul nostru adversar,