A vorbi despre alergia la succesul celuilalt în ţara care a inventat conceptul de "caprovecinită" e tot una cu a (mai) striga într-o peşteră arhiplină. Într-o geografie mentală pentru care concurenţa ("are oi mai multe/Mîndre şi cornute") se rezolvă irepresibil prin reciprocă eliminare, iar comanditarul unei lucrări - auzind că Meşterul angajat (Manole, mă-nţelegi) se poate întrece pe sine - binevoieşte să-l pună pe veci la popreală, va să zică a vorbi de funie în casa spînzuratului. Cîtă vreme instituţiile sînt moft, biserica şi poliţia ţin pasul cu corupţia generalizată şi legea o face pretutindeni Mandea, este limpede că, în mintea Majoritarului, succesul, reuşita în viaţă derivă exclusiv din escrocherie sau din bafta chioară. "Nu să egzistă" să te realizezi altfel la noi decît prin tunuri sau bingo, din "pleaşcă", prostie sau trişerie, o dată cu moştenirea picată la ţanc, ori cu învîrtelile, şobolănelile, ponturile de partid, avocăţeşti, ministeriale, eurobugetivore ş.a.m.d., prin care, o dată mai mult, se afirmă sacrul principiu: "că de la partidul întreg atîrnă binele ţării şi de la binele ţării atîrnă binele nostru". Puţini, prea puţini sînt cei care identifică valoarea individuală şi tenacitatea constructivă cu succesul. Răbdarea de a croi perspective, calculul investiţional pe termen lung, credinţa în beneficiile supraputerilor financiare ale generaţiilor în cuprinsul aceleiaşi familii, gustul pentru riscul asumat şi schimbările dinamice, talentul nativ dar bine educat şi orientat către solidaritate, eficienţă, dezvoltare graduală - toate acestea (ca, de altfel, cultul muncii, modestia slujirii comunitare, naturaleţea economisirii, simţul civic etc.) sînt privite cu un oacheş, omniscient dispreţ: gogoşi, vrăjeli, sanchi, mie-mi spui?!? Faţă de ingeniozitatea, individualismul bine cultivat şi calmul acumulativ care fac succesul protestant şi faţă de vi