Bătaia e ruptă din Rai – susţine o zicală mioritică atunci când poporul se referă la metode tradiţionale de educaţie eficientă. Evident, izul creştin introdus în această abordare pedagocică, parintească de cele mai multe ori, garantează fapta ‘buna’ a celui care loveşte şi rolul său civilizator.
Şi, astfel, orice creştin bun îşi poate scoate cureaua, papucul, furtunul de la maşina de spălat sau palma din dotare, evident, în scop educaţional.
Sunt multe exemple posibile pentru a demonstra această anomalie culturală aplicată în creşterea bună a minorilor, dar pe mine m-a determinat să scriu acest text un videoclip postat pe Facebook, de Robi Kuszko, un transilvanean vânzator de biciclete, mândru de isprava sa.
Acesta a ţinut un copil (de 7-8 ani) închis într-un beci, după care, în văzul prietenilor săi, i-a (mai) aplicat o corecţie divină, cu o bâtă în mână urlând şi lovind treptele beciului. Copilul, culmea creştinismului, a fost pus în poziţie de rugăciune, în genuchi, cu palmele unite în jurul pieptului, plângand şi confirmând tot ceea ce spune Robi. "Măi, furi biciclete, mă? Nu mai fur! Bă, mai furi? Nu mai fur”… tot jocul arată ca o spovedanie agresivă sau ca un ritual de deposedare satanică, cu Robi în rol de civilizator.
Nu ştiu dacă acel copil a intenţionat sau nu să fure o bicicletă. Nici nu contează. Pentru corecţii educaţionale, atunci când copilul încalcă legislaţia, s-au inventat autorităţile. Bâta, palma sau alte prelungiri ale gândirii civilizatoare nu trebuie să mai fie contemporane cu noi. Sper ca în acest caz, autorităţile să se autosesizeze şi sa-I aplice o corecţie laică, în justiţie, domnului Robi.
