Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Craiovei prezintă noua echipă de fotbal CS Universitatea

Publicat in Adevarul, joi 4 iulie 2013 ·

Erik Lincar va fi antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, iar săptămâna viitoare la reunirea lotului vor fi făcute publice şi numele juăctorilor.

Aleşii locali au votat astăzi asocierea cu Clubul Sportiv „Universitatea” din Craiova şi firma S.C. Blue Lions Capital S.A, în urma căreia se va înfiinţa echipă de fotbal, CS Universitatea Craiova.

Erik Lincar va fi antrenorul echipei CS Universitatea Craiova. „În momentul de faţă nu putem spune niciun nume de jucători. Pe data de 10 ne vom reuni, iar pe 22 vom pleca în cantonament. Sunt onorat că vin să antrenez la Craiova“, a declarat Lincar.

Primarul Craiovei a declarat că CS Universitatea Craiova va juca doar pe stadionul „Ion Oblemenco“, iar bugetul pentru primul an este 1.500.000 de euro.

Adrian Mititelu a prezentat şi el pe data de 1 iunie nouă echipă de fotbal Universitatea Craiova.

Mititelu a anunţat că a înscris la FRF actele pentru ca alb-albaştrii să fie luaţi în considerare la startul viitorului sezon de Liga a II-a. Finanţatorul Universităţii Craiova a făcut publice şi numele de care se va lega viitoarea Universitatea Craiova. Astfel, Vlad Roşca va fi director general, Marcel Iancu, director executiv, iar Nicolo Napoli, antrenor principal.

Cât despre lotul de jucători, până acum, înregistraţi la FRF sunt: Dorel Stoica, Dumitru Hotoboc, Ovidiu Stoianof, Robert Săceanu, Sorin Buşu, Cătălin Crăciun, Eusebiu Rioşanu, Jackie Nicolae, Robert Cale, Bogdan Ciocirlă, Florin Dragomir, Georgian Dinu, Aurel Preda, Claudiu Bălan, Ionuţ Mîrzeanu, Gabriel Miu, Lucian Avram, Vasile Stania şi Lucian Pătru.

Vom reveni cu amănunte!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”

Adevarul acum o ora
Oamenii legii i-au cerut șoferului suspectat că a omorât un om și a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 5 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum o ora
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 5 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală

News.ro acum 6 ore
Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzaîiile de administrare necorespunzătoare a unui medicament în Secţia ATI, ceea ce a dus la decesul a 17 pacienţi în patru zile.

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Proiectul de 1,4 miliarde de euro ar urma să fie realizat până în anul 2026

News.ro acum 42 minute
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalog

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°