Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ne-am dus la Mondiale cu sufletul“

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 25 august 2006 ·

Constantin Tosum dezvaluie cum a reusit selectionata de tineret a României sa câstige bronzul mondial, desi la plecare prea putini o creditau cu sanse la podium. Câstigatoare a medaliilor de bronz la CM de handbal tineret din Canada, reprezentativa României a avut in delegatie si un craiovean, antrenorul secund Constantin Tosum. Acesta i-a fost ajutor lui Gavril Kozma si anul trecut, când, cu aceeasi reprezentativa, dar din care au lipsit patru titulare, România a devenit vicecampioana europeana. Antrenorul craiovean, care activeaza la Clubul Sportiv Scolar Universitatea Craiova, a avut ieri o intâlnire cu presa craioveana, la initiativa directorului Alexandru Tutan, povestind trairile din timpul partidelor, dar si câteva fragmente din experienta canadiana. - Domnule Tosum, câteva cuvinte despre aceste Mondiale? - A fost un campionat greu si, chiar daca in tara s-a scris la un moment dat ca echipele au fost slabe, aceste afirmatii au apartinut necunoscatorilor. Cel putin in seria noastra au fost meciuri echilibrate, cu rezultate surprinzatoare. Apoi, va asigur ca pe lânga echipele consacrate, Danemarca, Rusia, Franta, Coreea de Sud, din urma vin puternic reprezentative precum cele ale Braziliei, Japoniei sau Sloveniei. Doua goluri in 48 de secunde - Sperati la o asemenea performanta? - Când am plecat din tara, doar antrenorii se gândeau la o medalie. A fost si o situatie nefericita. Lipsea aproape o treime din lot, unele fete din motive medicale, altele pur si simplu n-au vrut sa vina la lot. Pâna la urma a iesit bine, desi se putea si mai bine. - Va referiti la meciul cu Danemarca? - Desigur. Chiar daca si semifinala cu Franta a avut istoricul ei, invingând la doua goluri (scor 30-28 - n.r.) dupa ce am fost condusi la pauza cu noua goluri, cred ca partida cu Danemarca am pierdut-o mult prea usor. Mai erau 48 de secunde si aveam doua goluri avantaj(?!). Noi am pierdu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de averse şi vânt în 16 judeţe din ţară

Mediafax acum 35 minute
Potrivit ANM, sunt vizate de Codul portocaliu judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea şi Argeş. În aceste zone vor fi intensificări ale vântului, rafale în general

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum 50 minute
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Un incendiu misterios a distrus vila lui Putin, care adăpostește un „buncăr secret antinuclear”

HotNews acum o ora
Flăcările au distrus o vilă din munții Altai frecventată de președintele rus Vladimir Putin, una dintre reședințele de iarnă ale liderului de la Kremlin, unde se presupune ar fi fost ascuns şi un buncăr secret antinuclear, potrivit Corriere della Se

Incident ȘOCANT în București: Un polițist a fost lovit în cap cu o sticlă în cap, de un hoț, într-o benzinărie

Gandul acum 33 minute
Incident șocant în București, luni dimineața, în jurul orei 03:50. Un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în timpul programului, a fost victima unui incident violent într-o benzinărie din Sectorul 3. Potrivit informațiilor furnizate de Briga

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 2 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum o ora
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 3 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 3 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 3 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/29°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°