Temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile au dus la secarea fântânilor din localitatea componentă a municipiului Bistriţa, Slătiniţa. Oamenii cu greu fac faţă situaţiei şi au cerut ajutorul autorităţilor. Ajutorul a venit, însă apa primită era plină de rugină.
Oamenii se plâng că de când a venit vara o duc tot mai greu, iar lipsa de apă îşi spune cuvântul. Sunt nevoiţi să care apă de la sute de metri depărtare, de la fântânile care nu au secat încă.
"De vreo două-trei luni e tot aşa şi ne tot minte domnul Creţu că bagă apa şi numai nu mai reuşeşte. Aducem apa din oraş, plătim apă, acum ne ajută domnii de la ISU. Domnului primar aşa i se pare corect", spune un locuitor din Slătiniţa.
"Aşa e în fiecare an, cum dă vara nu avem apă. Am cărat apă de prin toate părţile, numai că nu le ajunge oamenilor şi am avut bucluc. La spălat nici nu mai vorbim. Măcar de spălat şi de dat la animale. Tot mergem în sus, în jos, prin toate părţile să cerem apă", spune o femeie.
"De ani de zile e problema asta. De vreo două-trei zile mi-a secat fântâna, dar situaţia e aceeaşi în fiecare an. Rămânem fără apă şi câte două luni. Aducem apă de la Unirea, de la Izvor, apă de băut, de mâncat", spune un bărbat.
Din păcate apa pe care au primit-o astăzi locuitorii din Slătiniţa nu a fost una bună nici măcar pentru animale, aceasta fiind de culoare roşie de la rugina depusă pe interiorul autospecialei ISU. Până acum, pompierii au făcut mai multe transporturi de apă către localitatea Slătiniţa, astăzi solicitări similare venind şi din zona de câmpie a judeţului.
"Ieri am primit solicitări de la Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa pentru a transporta apă în localitatea Slătiniţa, grav afectată de seceta din ultima perioadă. În cursul zilei de astăzi am mai primit o solicitare din partea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei