Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii se pronunţă pentru retragerea rapidă din Irak

Publicat in Adevarul, luni 24 iulie 2006 ·

în perioada 10-15 iulie. Cei mai mulţi dintre cei chestionaţi se pronunţă pentru o retragere imediată, declarând că România nu a avut nici de câştigat, nici de pierdut ca urmare a în perioada 10-15 iulie. Cei mai mulţi dintre cei chestionaţi se pronunţă pentru o retragere imediată, declarând că România nu a avut nici de câştigat, nici de pierdut ca urmare a trimiterii de trupe în Irak.

Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre subiecţii sondajului sunt de părere că retragerea trupelor româneşti ar afecta negativ relaţia cu SUA, neaducând vreo modificare în ceea ce priveşte relaţia României cu UE. În număr destul de mare, 41%, românii au sancţionat decizia CSAT de a respinge propunerea de retragere, considerând-o greşită.

În contextul în care o parte a ţărilor UE nu au avut trupe în Irak alături de SUA şi Marea Britanie, iar altele au avut trupe şi le-au retras deja sau măcar au fixat o dată a retragerii, cei mai mulţi din repondenţi, 28%, sunt de părere că România trebuie să-şi retragă imediat trupele din Irak, în timp ce doar 24% vor ca trupele româneşti să fie retrase odată cu cele ale SUA şi Marii Britanii. În favoarea unei retrageri mai rapide se pronunţă 19% din intervievaţi, care cred că România ar trebui să-şi retragă militarii până la sfârşitul anului curent, în timp ce 14 procente vor ca trupele româneşti să fie retrase până la finele anului 2007. Jumătate din cei care au răspuns sondajului BCS cred că retragerea va afecta negativ relaţiile României cu SUA, în timp ce 43% consideră că acest gest n-ar afecta în niciun fel relaţiile noastre cu UE.

Prezenţa trupelor în Irak - nici câştig, nici pierdere

Un procent egal de repondenţi, 21%, sunt de părere că România nu a avut deloc de câştigat, dar nici de pierdut, ca urmare a trimiterii trupelor în Irak. Doar 13% cred că decizia de a trimite militari români pe teatrul irakian a f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°