Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metrorex pune primele automate de cartele, dar n-au priză la public. Vezi aici cum arată automatul care costă cât salariul pe patru ani al unei casiere

Publicat in Ziarul Financiar, marți 26 iulie 2011 ·

Primele automate de cartele introduse de Metrorex, o noutate pentru Bucureşti, nu au atras atenţia călătorilor, în condiţiile în care cele mai mari vânzări au fost de 400 de cartele într-o săptămână în cazul aparatului amplasat în staţia Gara de Nord. Astfel, în medie, automatul de la Gara de Nord a vândut 57 de cartele pe zi.

Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex, a declarat că, în general, celelalte automate instalate în subte­ranul bucureştean vând peste 200 de cartele pe săptămână, fără a preciza însă tipul lor. "Estimăm că vânzările vor creşte pe măsură ce lumea se va obişnui cu acest sistem de taxare. Viitorul accesului la metrou va fi reprezentat de automatele de vânzare a cartelelor", a spus Udrişte. Metrorex a instalat de la începutul lunii iulie 21 de astfel de aparate în cele mai aglomerate staţii din subteranul bucureştean şi urmează să mai monteze alte 14 până joi.

Investiţia în cele 35 de automate s-a ridicat la circa 5,8 milioane de lei (circa 1,6 milioane de euro la cursul mediu din 2008, când a fost scos la licitaţile contractul de achi­ziţie), adică circa 45.700 de euro pe aparat. În aceste condiţii, investiţia într-un automat de cartele este echivalentă cu costul pe patru ani al unui angajat Metrorex de la casele de cartele, potrivit calculelor ZF, care iau în considerare un cost lunar de 1.000 de euro cu fiecare angajat de la casele de cartele.

"Deocamdată suntem la prima tranşă de automate, în funcţie de cum vor fi primite de călători, vom lua o decizie privind suplimentarea numărului lor", a afirmat Udrişte. El a mai spus că din infor­maţiile sale, şi turiştii străini care vin în Bucureşti apelează la automatele de cartele. De altfel, străinii sunt obişnuiţi cu astfel de aparate, în condiţiile în care în alte capitale europene precum Berlin, Roma sau Londra acestea sunt utilizate frecvent, simultan cu casele de car

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 48 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 4 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°