Decesul lui Nelson Mandela a starnit valuri de cerneala (sau pixeli), mii de cuvinte din intreaga lume si zeci de discursuri prin vocile unor oameni care nu prea stiu cine a fost Mandela si care sunt meritele lui autentice sau cele atribuite fara nici un sens. Din punctul meu de vedere, Nelson Mandela a avut doua merite incontestabile. Primul a fost  consecventa cu care si-a pastrat opiniile si al doilea – inteligenta politica de care a dat dovada dupa eliberarea lui din inchisoare si preluarea puterii in Republica Sud Africa. Mandela s-a uitat in vecinatate si a vazut parcursul altor state bogate din regiune – Rodezia-Zimbabwe si Congo-Zair-Republica Democrată Congo-Congo Kinshasa. Drumul parcurs de aceste state a insemnat ruina tarilor respective, dictatori sangerosi si saracia totala a popoarelor lor. Mult, putin? Nu stiu, dar asta a fost, nici mai mult si nici mai putin. Nelson Mandela, dupa eliberarea lui din inchisoare, a fost ceea ce a fost intotdeauna – un socialist si un nationalist african, care a avut mai multi prieteni dictatori decat lideri democrati. Mandela a acceptat democratia pentru ca era singurul drum prin care putea fi asigurat un transfer de putere legitim. Am fost profund mirat de discursul Președintele Statelor Unite, Barak Obama care l-a elogiat prin superlative rar intalnite in lumea politica: ”Nelson Mandela a avut realizări mai mari decât ne-am fi aşteptat din partea oricărui om [...] Nu imi pot imagina propria viaţă fără a avea exemplul dat de Mandela” Omul sau minte fiind ipocrit sau nu intelege ce vorbeste. Cred eu ca  Președintele Statelor Unite are modele mult mai adecvate. Ma refer la Abe Lincoln, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite si Martin-Luther King, ambii asasinati din cauza idealurilor pe care le-au reprezentat – unul care a purtat un razboi fraticid sangeros pentru eliberarea sclavilor negri si al doilea pentru dre