Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea comerţului cu produse alimentare va duce la ieftinerea preţului la alimente

Publicat in Adevarul, joi 15 octombrie 2009 ·

Legea comerţului cu produse alimentare, promulgată ieri, va duce la micşorarea preţurilor la produsele alimentare cu 10% la începutul anului viitor. Codul de bune practice nu va avea un efect imediat, iar primele rezultate vor fi vizibile la începutul anului viitor. „Preţul alimentelor ar putea scădea cu 10% însă într-un orizont de timp mai îndepărtat, efectele se vor vedea în termen de trei luni de la aplicarea legii‟, spune Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară. Producătorii spun că până acum rafturile magazinelor au fost „interzise‟ pentru ei. Şi asta pentru că taxele ajungeau să reprezinte până la 40% din preţul produselor, după cum spun chiar producătorii. „Am încercat să distribuim legumele produse prin intermediul magazinelor, însă taxele erau prea mari, se întârzia cu plăţile‟, spune Dumitru Babaioana, directorul Carinag din Cluj. Dacă reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România spun că aplicarea acestei legi va duce la creşterea preţurilor, producătorii îi contrazic. „Preţul cu care produsele ajung la raft este aproape dublu faţă de cel de achiziţie, deci ar avea de unde scădea preţul‟, mai adaugă Babaioana.

Însă, producătorii de carne de pui spun că, în cazul lor, aplicarea Codului de Bune Practici nu va ieftini produsele pentru că vor dispărea şi subvenţiile pentru carnea de pui. „Şi înainte, vindeam carne la un preţ comparabil cu cel din marile lanţuri de magazine, acum, fără subvenţii, preţul la carnea de pui nu va scădea. Dimpotrivă chiar va creşte cu până la 10%‟, crede Puiu Ilisei, producător de carne de pui şi patron al Euroavi Călăraşi. Însă aplicarea Codului de Bune Practici este o iniţiativă bună, astfel vor fi deblocate afacerile micilor furnizori. „În 12 zile îţi primeşti bani, iar acest lucru înseamnă că poţi rula banii, termenele de 40 de zile erau prea mari‟, adaugă el. Ilisei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 2 ore
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum 2 ore
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

MESAJE DE PAȘTE. Cele mai frumoase urări și felicitări pe care le poți trimite apropiaților

Gandul acum 31 minute
Sărbătorile Pascale sunt ocazia potrivită pentru a le arăta celor dragi, familie sau prieteni, că te gândești la ei și cum ar fi mai potrivit decât prin a le transmite urări și felicitări prin mesaje de Paște, care, cu siguranță îi vor bucura. Trans

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°