România a revenit la capitalism având un atu considerabil faţă de celelalte economii din Blocul de Est: nu avea datorii externe. Se puteau împrumuta bani pentru infrastructură şi pentru retehnologizarea industriei, dar Guvernul a preferat să ia credite pentru importuri de alimente, televizoare color etc.
O altă decizie controversată a fost restituirea către populaţie a aşa-numitelor „părţi sociale" - contribuţii pe care salariaţii le plăteau întreprinderilor, menite a le întări statutul de „proprietar", pe lângă cele de „producător şi beneficiar". Astfel, întreprinderile au fost în bună măsură decapitalizate, iar banii eliberaţi s-au dus tot în consumul provenit aproape exclusiv din importuri. Explicaţiile oferite mai târziu de Petre Roman făceau referire la îndelungatele privaţiuni îndurate de populaţie în comunism.
Mineriadele şi izolarea României
Toate aceste „răsfăţuri" i-au asigurat lui ion Iliescu şi partidului său succesul la alegerile din 1990 şi 1992, dar au dus la inflaţie şi acumularea unor datorii uriaşe. Cea mai costisitoare greşeală a puterii de la începutul anilor '90 nu a fost una economică, ci politică: chemarea minerilor în Capitală. Tot capitalul internaţional de simpatie de care se bucura România după ieşirea sângeroasă din comunism s-a spulberat.
Ţara a fost izolată, iar Adrian Năstase, numit ministru de externe după mineriadă, declara mai târziu: „A trebuit să lucrez mult pentru repararea imaginii României în străinătate". Repercusiunile economice au fost dezastruoase: s-a întrerupt acordul de asistenţă cu FMI şi organismele financiare internaţionale au refuzat să finanţeze România.
„Naţionalizarea" valutei
În septembrie 1991, sub presiunea minerilor sosiţi la Bucureşti şi cu complicitatea lui Ion Iliescu, Petre Roman este alungat de la guvernare. Îl înlocuieşte ministrul său de Finanţe, Theodor Stolojan. El va