Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim, marele of! 7 echipe şi-au despus deja candidatura pentru a intra în "careul de aşi" în 2014

Publicat in Pro Sport, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Liga Campionilor a ajuns la ora finalei, disputată în acest an de Larvik şi Gyor. Prima manşă se va disputa pe 4 mai, în Norvegia, iar returul, o săptămână mai târziu, la Veszprem. Celelalte echipe se pregătesc deja pentru viitorul sezon de Champions League, în care Gyor, Larvik, Buducnost şi Oltchim vor fi capi de serie, conform coeficienţilor din ultimii trei ani. Majoritatea echipelor şi-au definitivat strategiile pentru sezonul 2013-2014, iar în această perioadă încearcă să strângă ultimele semnături. Din păcate, din grupul celor mai puternice echipe, Oltchim este singura care are o situaţie incertă. Mai mult, handbalsitele de la Vâlcea sunt la mare căutare de contracandidate. ProSport vă prezintă o scurtă radiografie din tabăra celor mai puternice grupări.

Oltchim - La răscruce de drumuri

Dintre echipele mari, Oltchim se află în cea mai delicată situaţie. A pierdut-o pe Allison Pineau, însă pe final de sezon s-ar putea despărţi de alte handbalsite importante. Majoritatea "chimistelor" au primit oferte de la echipe importante din Europa, despre unele se vorbeşte prin târg că au şi semnat. La capitolul achiziţii, Vâlcea stă la fel de rău, nu a anunţat până în prezent niciun transfer. De fapt, toată strategia campioanei României depinde în mare măsură de contractele de sponsorizare pe care le-ar putea semna în aceste zile. Un aspect foarte important îl reprezintă plata salariilor handbalistelor pe ultimele trei luni, doar aşa va putea să-şi păstreze scheletul echipei şi pentru sezonul 2013-2014.

Gyor - Pleacă două handbaliste, vin alte trei

Campioana Ungariei este implicată în această perioadă în pregătirea finalei Ligii cu Gyor, dar şi a finalei campionatului intern, cu Ferencvaros. La capitolul plecări, lucrurile sunt deja clare la Gyor, la finalul sezonului se va despărţi de Andrea Lekic şi Jovanka Radicevic. În ceea ce priveşte ach

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 38 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 39 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

HotNews acum o ora
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate

Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Mediafax acum o ora
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, sunt aşteptate să boicoteze marţi cea de-a cincea ceremonie de învestitură a preşedintelui Vladimir Putin din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Cu toate aceste

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°