Nu înţeleg de ce femeile nu mai vor să fie femei! De ce vor să fie mărfuri de "sexshop" sau bărbaţi? Nu înţeleg femeile, niciodată nu le-am înţeles. Pentru că toţi prietenii şi confidenţii mei au fost şi sunt bărbaţi. Pentru că sunt mai aproape de modul lor simplu şi direct de a gândi, pentru că am comunicat cu ei mai bine – oare ăsta să fie motivul...? Nu înţeleg femeile pentru că nu înţeleg sindromul modern al falsificării imaginii de sine. Nu înţeleg motivele pentru care femeile îşi strică părul, sprâncenele, unghiile, de ce îşi chinuiesc corpul, de ce îşi doresc să semene între ele, să se copieze şi să-şi denatureze personalitatea şi identitatea. De ce trăiesc vieţi şi roluri care nu li se potrivesc, de ce oferă iluzii care nu sunt ale lor ? De ce femeile nu mai sunt femei...?
Tot mai multe femei nici nu mai ştiu cum arată! Nici nu se mai recunosc! Sunt tinere şi li se pare că nu este de ajuns. Sunt frumoase şi li se pare că sunt urâte. Îmbătrânesc şi "urâtul" se transformă în oroare. Dacă toată viaţa şi-au pus măşti, la vârsta maturităţii trebuie să-şi pună alte măşti pentru a le estompa pe cele care au murit între timp. În ritmul ăsta, toată viaţa acestor femei este un chin cumplit într-o singură direcţie. Fără sens. Şi fatal ireversibilă.
De ce? Pentru ce, pentru cine? Nu mă refer la femeile care vor să îşi ascundă nişte defecte fizice sau care au suferit accidente, pe care le repară. Vorbesc despre tot mai multe femei din jurul meu care sunt într-o permanentă competiţie isterică de a fi ceea ce nu sunt şi de a arăta penibil, fără să înţeleagă că bărbaţii (aceia buni şi speciali din viaţa lor!) nu le văd aşa cum vor ele, ci aşa cum le plac ei! Cu linii de expresie, cu forme voluptoase, cu riduri care povestesc frumos despre ceea ce au trăit ele.
ŞI EU VREAU...
La polul opus se află femeile care nu-şi permit luxul mutilăr
