Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euroins România vrea să-şi majoreze capitalul cu 20 milioane de lei

Publicat in Bursa, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Euroins Insurance Group, acţionarul majoritar al Euroins România, a decis ca în data de 21 octombrie să organizeze o întâlnire extraordinară a acţionarilor, având pe agenda de discuţii majorarea capitalului flialei din ţara noastră cu 20 de milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă.

"Decizia de a majora capitalul Euroins România reflectă strategia pe termen lung a acţionarilor companiei. În condiţiile creşterii volumului de vânzări, trebuie respectate şi cerinţele referitoare la capitalul societăţii. Compania este hotărâtă să îşi întărească activitatea pe segmentul RCA, să îşi dezvolte în continuare portofoliul non-auto şi să îşi consolideze poziţia între liderii pieţei de asigurări din România", a declarat Kiril Boshov, Chairman of the Board of Directors, Euroins Insurance Group.

Aceasta va fi cea de-a şaptea majorare de capital operată din 2007, când Euroins Insurance Group a preluat compania, valoarea totală a majorărilor de capital ajungând la 90 milioane de lei.

La începutul anului, Euroins România şi-a majorat capitalul social prin aport de numerar cu suma de 15 milioane de lei, la 118,5 milioane de lei, conform unei hotărâri a acţionarilor asigurătorului din 22 noiembrie 2012, decizia fiind precedată de o solicitare a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

În prima parte a lunii noiembrie 2012, CSA a anunţat că instituţia şi conducerea Euroins România au convenit, în urma unei întâlniri, ca asigurătorul să îşi majoreze capitalul social şi să accelereze plăţile restante către asiguraţi, păgubiţi şi unităţile de reparaţii auto.

Potrivit deciziei acţionarilor Euroins din noiembrie 2012, majorarea de capital a fost însoţită de emiterea unui număr de 15 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu/titlu.

F.A. Euroins Insurance Group, acţionarul majoritar al Euroins România, a decis ca în data de 21 octom

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 20 minute
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum o ora
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum 43 minute
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 3 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Reformă radicală în Cehia. Vârsta de pensionare va deveni mai mare de 65 de ani

HotNews acum 2 ore
Guvernul ceh anunţă că a adoptat marţi o reformă a pensiilor prin care creşte vârsta ieşirii la pensie la peste 65 de ani, pentru a face faţă îmbătrânirii populaţiei, relatează AFP, preluată de News.ro. Premierul ceh Petr FialaFoto: Krumphanzl Micha

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°