Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/Mădălina Irava, adolescenta care-şi trăieşte viaţa în rime

Publicat in Adevarul, joi 28 ianuarie 2010 ·

Eleva a compus primele poezii la 11 ani, iar acum publică poeme în revistele de creaţie literară. Băcăuanca lucrează deja la primul ei volum. În loc de discoteci şi petreceri prelungite, Mădălina Irava îşi petrece nopţile compunând versuri în rime.

Poemele sale au fost răsplătite cu numeroase premii şi au fost publicate în reviste de specialitate.

„Compun poezii încă din clasa a V-a, dar cred că cele care au prins contur şi care mi s-au părut cele mai reuşite le-am realizat începând cu clasa a IX-a. Poemele eminesciene sunt sursa mea de inspiraţie, de unde se nasc şi multe din poeziile mele. Mihai Eminescu este poetul drag sufletului meu“, a spus Mădălina.

Creaţiile ei au fost premiate deja la numeroase concursuri de poezie. „În anul 2006 am participat cu cenaclul condus de doamna profesoară Carmen Oboroceanu la un concurs susţinut la Bucureşti şi am obţinut premiul I. Cel mai recent premiu l-am obţinut în luna aprilie 2009, sub îndrumarea doamnei profesoare Elena Bostan, în cadrul manifestării «Luna Pădurii», unde am obţinut premiul al II-lea“, a adăugat liceanca.

Operele ei, apărute în reviste de specialitate

Mai nou, Mădălina îşi încearcă talentul în poezii cu teme filosofice. A publicat în reviste de creaţie literară din Bacău, iar printre poemele sale se numără „Poet“, „Omul“, „Vis albastru“, „Pasăre albastră“, „De ziua ta...“ etc. „Am debutat şi în revista „Plumb“, a Asociaţiei Culturale „Octavian Voicu“, cu patru poezii, în luna decembrie anul trecut. Acum câteva zile a apărut şi primul număr de pe anul acesta al revistei, unde au mai fost publicate alte patru poeme“, a detaliat Mădălina.

Adolescenta speră să scoată pe piaţă, în anii viitori, propriul ei volum de poezii. „Nu am să renunţ să scriu poeme. Pentru mine, poezia schimbă ceea ce e urgent în ceea ce e important, ne umanizează. Astfel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 17 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 52 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°