Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNA redeschide dosarul "fonduri europene pentru familia Puwak"

Publicat in HotNews, miercuri 31 august 2005 ·

Dosarul fondurilor comunitare obtinute de familia fostului ministru al Integrarii Europene, Hildegard Puwak, revine in atentia procurorilor anticoruptie.

Dupa ce, in urma cu aproape doi ani, Parchetul National Anticoruptie anunta ca nu au fost depistate nereguli cu privire la modul in care firmele administrate de Iosif si Mihai Puwak ( sotul, respectiv fiul ex-ministrului Integrarii Europene) au beneficiat de banii Comunitatii Europene, recent, ancheta a fost redeschisa.

Surse judiciare ne-au declarat ca solutiile date in cauza au fost infirmate iar cercetarile urmeaza sa fie reluate.

Acuzatiile au venit, la vremea respectiva, din partea opozitiei care a si cerut demisia fostului ministru PSD, pentru ca membri ai familiei sale ar fi folosit ilegal fonduri comunitare prin firmele pe care le administrau. Era vorba despre 150.000 de euro care erau alocati derularii unor programe sociale in tara noastra.

Intamplator sau nu, suma respectiva a fost dobandita de societati comerciale apartinand sotului, respectiv fiului ex- ministrului Integrarii Europene, Hildegard Puwak.

Potrivit anchetatorilor de atunci, din probele administrate a rezultat ca cei doi membri ai familiei Puwak, in calitate de administratori ai societatilor „Geroconstruct” SRL, „M&M” SRL, „P&I” International si „MGH SUPER” SRL, cu sediul in Bucuresti au beneficiat, intr-adevar, de o finantare din fondurile Comunitatii Europene prin programul „Leonardo da Vinci”.

Banii erau destinati derularii unor proiecte de specializare si calificare profesionala, care implicau si stagii de pregatire in Germania pentru un numar de 60 de persoane. Solutia procurorilor a fost insa favorabila fostului ministru PSD.

Dupa cercetari, anchetatorii au anuntat pe 19 decembrie 2003 ca nu s-a constatat savarsirea vreunei infractiuni prevazute de Legea 1

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum 59 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Egiptul va susţine la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea pentru genocid a Africii de Sud împotriva Israelului

G4Media acum 52 minute
Egiptul a anunţat duminică oficial că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza, re

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 16 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Metoda „Accidentul”. Un deţinut a înşelat cu bani şi bijuterii mai mulţi bătrâni

Mediafax acum 5 ore
„La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi au fost efectuate verificări în incinta unui penitenciar, într-un

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 9 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Mihai Leu, MESAJ de pe patul de spital: „Sunt pe mâini bune, mă gândesc să revin la curse”

Gandul acum 37 minute
Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni din Capitală, a transmis un mesaj de pe patul de spital pe rețelele de socializare. „Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile pozitive. Sunt pe mâini bune și deja mă gândesc să revin cât mai curând la curse. Al v

VIDEO Dosar penal deschis de Poliție după o nuntă cu alai care a blocat străzi dintr-o localitate din Teleorman / În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat traficul

G4Media acum 6 ore
Poliția din Teleorman a anunțat deschiderea unui dosar penal după ce un alai de nuntă a blocat mai multe străzi din localitatea Buzescu. În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat circulația. Măsurile au vizat „au vizat liniștea comunității și s

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 23 minute
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°