Două ţări care trec printr-o situaţie de criză au motive să-şi uite pentru o clipă problemele şi să se bucure de faptul că filmele lor au fost premiate la recentul Festival Internaţional de la Cannes. Este cazul în primul rând cu Ciad, ţară africană numărând 18 milioane de locuitori, confruntată atât cu spectrul războiului civil, cât şi cu o teribilă secetă. De altfel, filmul realizat de regizorul ciadian Mahamat Saleh Haroun povesteşte, prin personajele sale principale, un tată şi un fiu, despre numeroasele războaie care au însângerat şi pustiit această ţară. Imediat după ce s-a anunţat la Cannes că filmul lui Haroun a fost distins cu Premiul Juriului, în Ciad au avut explozii de bucurie şi tot felul de manifestări spontane de mândrie naţională. Primul-ministrul al ţării a promis că regizorul va fi primit, la întoarcere, cu toate onorurile republicii... "Suntem fericiţi şi mândri, spunea şi un ziarist ciadian pentru Agenţia France Presse, cu atât mai mult cu cât noi, aici, nu avem o industrie a filmului, practic filmul este inexistent în Ciad." De notat că de 13 ani nici un film de lung metraj african nu a mai figurat în competiţia oficială de la Cannes, aşa că nu este greu să ne dăm seama de ce i s-a acordat lui Mahamat Saleh Haroun Premiul Juriului pentru filmul său, film cu un titlu destul de ciudat, "Un om care strigă nu este un urs care dansează".
Şi mai ciudat este însă titlul filmului care a obţinut recompensa supremă: "Unchiul Boonmee, cel care îşi aminteşte de vieţile anterioare". Într-un moment când Thailanda tocmai încearcă să-şi cicatrizeze rănile după înăbuşirea unei insurecţii, premiul acordat regizorului Apichatpong Weerasethakul vine ca un balsam... Thailandezii au fost şi ei fericiţi să afle această veste, deşi regizorul nu prea este cunoscut de marele public. Spre deosebire de Ciad, în Thailanda filmul este foarte popular, dar toa
