Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alimentele de baza se vor scumpi pana la toamna

Publicat in HotNews, sâmbătă 21 iulie 2007 ·

In aceste conditii, se va apela la importuri, fapt ce va duce inevitabil la cresterea preturilor, a declarat, ieri, presedintele Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara (FSIA), Dragos Frumosu. Spre exemplu, conform unor calcule efectuate privind evolutiile din industria painii, din luna octombrie, pretul acesteia va creste cu 40%, sustine liderul sindical.

El este sceptic si in ceea ce priveste alocarea subventiilor de 400 de lei la hectar, deoarece "Uniunea Europeana s-ar putea sa nu accepte acest lucru".

Pe de alta parte, potrivit presedintelui Federatiei Patronale Romane din Industria Alimentara - Romalimenta, Sorin Minea, scumpirea produselor alimentare autohtone este justificata de cresterea preturilor la materia prima.

"Scumpirea materiei prime utilizate in industria alimentara va afecta automat preturile produselor alimentare, fie ca este vorba de lapte, carne sau paine, dar acest lucru va conduce la o crestere a importurilor de astfel de produse din UE", a precizat Minea, citat de agentiile de presa.

Tot el a precizat insa ca "nu este permis sa anunti scumpiri la alimente". De fapt, "nu se poate discuta despre o scumpire globala in perioada imediat urmatoare - sigur ca vor exista profitori care, argumentand ca este seceta, vor creste preturile", a spus Minea.

In opinia liderului patronal, o crestere in lant a preturilor produselor ali mentare autohtone ar putea atrage cantitati masive de alimente de pe piata UE la preturi scazute, ceea ce va afecta serios nu numai agricultura, ci si industria alimentara din Romania.

De aceea, spune el, principalul risc pentru Romania este reprezentat de cresterea importurilor de produse alimentare ieftine de pe piata UE.

Integral in Adevarul

In aceste conditii, se va apela la importuri, fapt ce va duce inevitabil la cresterea preturilor,

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 44 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 27 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 55 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°