Ma si vad facind (infatuat) turul inaugural - cu trenuletul - impreuna cu Iulian Dascalu, modernul Faust al miniuniversului Palas. De plecat de la o noapte simbolica, cea din noiembrie - pe care o numeam atunci noaptea noptilor - si care-si consuma... simbolismul in barul Caraffa de la Iulius Mall. Pentru ca eclatanta receptie parafa nu doar tinuta acesteia - una de o modernitate expresa - dar si ce se intimpla, concomitent, in spatiile imensului complex. Unul in stare a modifica esential emblema unui oras intre orasele tarii. A te sustrage o secunda unui Iasi traditional - incarcat nici vorba de binemeritata faima istorica -, a te desprinde o clipa de stenica apasare a gloriei sale, pentru a respira alt aer, unul adiind dinspre o Europa la care privim cu indrituita speranta, inseamna a te simti viu, a dispune chiar aici, in urbea legendara, de spatiul care te racordeaza la continentul civilizat. Patrunderea in acest univers al noii civilizatii te asaza brusc in altceva. Iar noaptea noptilor din noiembrie a fost de-a dreptul coplesitoare prin amploarea ei. Tumultul ce cuprinsese palierele, rulantele fara oprire, splendoarea tinara a perechilor sau grupurilor te plasau ametitor in noua conditie ce o binemeriti. Ca iesean prezent. Daca te strecurai, incintat, printre formatiile muzicale ale palierelor, rezistind hipnozei manechinelor vii, puteai retine - ca joc denominativ - si fantezistele firme: Be You, Dacon Emerald, Steilman, Levi's, Paolo Rossi, Pogany (o, Brancusi!), Folli-Follie, Conty Fashion, Nokia, Dinasty...
M-am lasat condus de sarmantul cicerone cu cercei al seratei de la Caraffa, Stela Fodor, spre cel ce pina atunci insemnase doar un intangibil simbol, Iulian Dascalu, caruia, iata, stringindu-i pentru prima data mina, ii puteam percepe placuta corporalitate.
Preambul prea extins...
Daca nu s-ar converti imediat in abordarea unui subiect de
