Tehnicianul lui Manchester United a reclamat neacordarea unui penalty în finalul meciului.
Echipa Manchester United a terminat la egalitate, marţi, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia Newcastle United, într-un meci din etapa a XXXIII-a a campionatului englez. După meci, Sir Alex Ferguson a luat foc şi l-a acuzat pe centralul Lee Probert că nu a dat un penalty pentru echipa sa în prelungirile meciului.
"A fost penalty şi este o insultă că centralul i-a dat galben lui Hernandez pentru simulare. Până la urmă, pot înţelege şi faptul că nu ne-a dat penalty, dar să-i dai galben pentru simulare este strigător la cer", a spus Ferguson.
Partida Stoke City - Wolverhampton Wanderers se va disputa la 26 aprilie, meciul Fulham - Bolton Wanderers va avea loc la 27 aprilie, iar întâlnirea Manchester City - Tottenham Hotspur a fost programată la 10 mai.
În clasament conduce Manchester United, cu 70 de puncte, fiind urmată de Arsenal Londra, cu 63 de puncte, şi Chelsea Londra, cu 61 de puncte, ambele cu câte un meci mai puţin disputat.