Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorul care ar fi jucat la poker banii de flagrant, reţinut de DNA

Publicat in Press Alert, joi 14 noiembrie 2013 ·

Procurorul George Mărgărit, acuzat că ar fi jucat la poker banii destinaţi unui flagrant şi a luat bani ridicaţi în timpul unor percheziţii, a fost reţinut, astăzi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, scrie Mediafax. Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada 2012-2013, George Mărgărit, în calitate de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Buzău, învestit cu soluţionarea a două dosare penale, “nu şi-a îndeplinit atribuţiile deserviciu şi a cauzat o vătămare a intereselor legale ale mai multor persoane, obţinând un avantaj patrimonial, reprezentând sume de banişi contravaloarea unor bijuterii în cuantum total de 406.753 lei, 6.530 euro, 121 USD şi 30 lire sterline”.

Procurorii anticorupţie spun că Mărgărit nu a dispus punerea sechestrului asupra unor sume de bani şi bijuterii ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile persoanelor cercetate în cele două dosare penale. De asemenea, procurorul nu a consemnat pe numele acestora sumele de bani ridicate la percheziţii, bani pe care procurorul i-a cheltuit ulterior. Procurorii cer arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui George Mărgărit, Curtea de Apel Bucureşti urmând să decidă dacă acesta va fi încarcerat. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat, astăzi, reţinerea şi arestarea lui George Mărgărit, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. Cazul procurorului a fost preluat, în 6 noiembrie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către Direcţia Naţională Anticorupţie, au declarat oficiali din DNA.

Presa a prezentat, în 5 noiembrie, informaţii cu privire la o anchetă internă a DIICOT demarată după ce Gabriel Mărgărit, în perioada în care a

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum 50 minute
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu cere suplimentarea livrărilor de arme / Atacuri ucrainene cu drone în câteva regiuni ruse

G4Media acum 29 minute
Ministrul rus al apărării, Serghei Şogu, a cerut miercuri suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării, transmite Reuters, transmite Agerpres. Într-o întrunire a Înaltului co

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Aglomeraţie în mai multe puncte de trecere a frontierei la ieşirea din ţară către Bulgaria şi Ungaria - FOTO

News.ro acum 39 minute
. Coloane de maşini s-au format miercuri la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontieră, cel

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°