Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu crede în miracole: "Avem 90 de minute să încercăm să întoarcem rezultatul!" Ce spune despre declaraţia "ACIDĂ" la adresa lui Stramaccioni

Publicat in Pro Sport, miercuri 13 martie 2013 ·

Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă înaintea partidei retur cu Tottenham Hotspur, din manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Europa, că formaţia italiană are 90 de minute pentru a încerca să întoarcă rezultatul de la Londra.

"Avem 90 de minute la dispoziţie să încercăm să întoarcem rezultatul de la Londra (n.r. - în tur, Tottenham s-a impus cu scorul de 3-0). Avem încredere în ceea ce putem face. Fiecare partidă este diferită, are istoria şi momentele ei. Vom încerca să câştigăm şi să ne calificăm. Dacă vom reuşi, vom prinde curaj pentru următoarele întâlniri", a spus Chivu, informează site-ul inter.it.

Fundaşul român s-a arătat deranjat de faptul că după interviul acordat marţi postului Sky Sport 24 o publicaţie din Italia i-a scos din context o frază şi astfel a părut că-l atacă pe antrenorul Andrea Stramaccioni: "Mi-a fost scoasă o frază din context, iar acest lucru nu mi-a făcut bine. Am responsabilitatea a ceea ce spun, dar nu îmi place când cuvintele mele sunt interpretate de presă doar pentru a da naştere unui conflict între echipă şi antrenor. Interviul meu a fost onest şi am spus că antrenorul face tot ceea ce e mai bun pentru echipă, dar acest lucru nu a apărut într-un ziar. Este adevărat că am spus că unele probleme medicale ale jucătorilor sunt şi din vina stafului medical. Dar atunci când vorbesc despre Inter Milano, vorbesc despre toţi oamenii din club, de la jucători la antrenor şi la staful medical".

Partida Internazionale Milano - Tottenham Hotspur, din manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 20.00.

sursa: Mediafax

Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă înaintea partidei retur cu Tottenham Hotspur, din manşa secundă a optimilor de finală a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 59 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 18 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 44 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum o ora
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 32 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 20 minute
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°