Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Institutul Șincai în ajutorul lui Ponta: "Nu discuţi cu câinele care te latră, ci cu cel care îl ţine de lanţ"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 mai 2012 ·

Institutul Șincai, patronat de Adrian Năstase și Adrian Severin, sare în sprijinul lui Victor Ponta în disputa constituțională dintre acesta și șeful statului. Unul dintre argumentele Raportului de Analiză publicat de Institut este că "nu discuţi cu câinele care te latră, ci cu cel care îl ţine de lanţ". Sursa: REUTERS

În interpretarea constituțională a raportului, câinele este președintele României, iar guvernul - "cel care-l ține în lanț". Autorii documentului au ajuns la această viziune pornind de la articolul 102 din Constituție, care spune că "Guvernul, potrivit programului său de guvernare aprobat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării". "Aşadar, Guvernul, sub supravegherea politică a Parlamentului ca reprezentant direct împuternicit de naţiune, concepte şi execută, programează şi realizează atât politica internă cât şi pe cea externă a ţării", argumentează Raportul. "În plan practic, se ridică întrebarea: cu cine preferă să negocieze partenerii externi şi în cine au mai mare încredere? În decident (Guvernul) sau în reprezentant (Preşedintele ca simplu intermediar)? Răspunsul este evident: nu discuţi cu câinele care te latră ci cu cel care îl ţine de lanţ".

Suspendarea, nici de dorit, nici total exclusă

Ca soluții, raportul recomandă "revenirea la litera şi spiritul Constituţiei" (evident, așa cum o interpretează autorii acestuia). "Intrarea vieţii politice în logica unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu nu este de dorit, în condiţiile turbulenţelor politice şi economice din Uniunea Europeană. Dar ipoteza suspendării nici nu poate fi total exclusă, dacă raporturile dintre Preşedintele Republicii şi Guvernul României vor deveni unele exclusiv conflictuale", mai menționează documentul Institutului Șincai.

CITIȚI ȘI: Victor Ponta nu se lasă. Cere Parlamentului să stabilească cine va

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 46 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Tony, furios după Poli Iași - UTA: „Cine nu vrea să lupte, să plece! Eu vreau să mâncăm iarba pe teren”

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Tony, antrenorul lui Poli Iași, a fost extrem de supărat după înfrângerea cu

Marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat cu un bilet jucat în București. A costat 10 lei și 50 de bani

Ziare.com acum 13 minute
Loteria Română a anunțat duminică, 28 aprilie, că a fost câștigat marele premiu la extragerea Loto 6/49. Premierul este în valoare de 725.000 de euro. Biletul norocos a fost jucat în București și a costat 10,50 lei. „S-a câștigat premiul de categori

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Jaqueline Cristian, eliminată în turul trei la Madrid de cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA

HotNews acum 32 minute
Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul trei al turneului WTA de la Madrid, după ce a fost învinsă în trei seturi de Danielle Collins, scor 6-3, 4-6, 1-6. Jaqueline CristianFoto: Claudio Gärtner / imago sportfotodienst / Profimedia Jaqueline C

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 3 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum o ora
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°