Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tablou celebru al lui Nicolae Grigorescu, dispărut în anii '50, a fost descoperit în sudul Franţei

Publicat in Gandul, luni 25 februarie 2013 ·

"Colombina în verde", operă celebră a lui Nicolae Grigorescu, dispărută în timpul persecuţiei sovietice din anii ‘50, a fost descoperită la o familie de francezi din cetatea medievală Carcassonne, de lângă Montpelier, în sudul Franţei, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Artmark.

Tabloul a fost pictat probabil la Roma, în iarna anului 1873, în perioada vestitului carnaval roman din Cetatea Eternă, fiind precedat de mai multe studii, astăzi în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României.

Opera pare a fi intrat iniţial în colecţia marelui moşier şi om politic buzoian Gheorghe (Gogu) Iliescu, căruia îi aparţineau vestitele domenii Cândeşti.

Legătura dintre Nicolae Grigorescu şi Gogu Iliescu a luat naştere în cursul expoziţiei personale a lui Grigorescu de la Ateneul Român, din 1900, când moşierul de la Cândeşti, a achiziţionat un număr impresionant de opere. Ştefan O. Iosif este cel care i-a făcut cunoştinţă lui Gogu Iliescu cu Grigorescu, moment din care cei doi vor lega o strânsă prietenie. Acest fapt este relevat de faptul că în verile ce urmează, în special în 1902 şi 1903, Grigorescu vizitează moşiile şi conacul de la Cândeşti, frecvent însoţit de I.L. Caragiale, Al. Vlahuţă şi Barbu Ştefănescu Delavrancea.

Apologia "Colombinei în verde" este prezentă în studiile dedicate lui Grigorescu imediat după dispariţia acestuia (Vlahuţă, 1910; Cioflec, 1925), pentru a se manifesta din nou în forţă în 1938, cu ocazia Centenarului naşterii lui Nicolae Grigorescu. Între timp, opera ajunsese în colecţia lui Eugen Iliescu-Cândeşti (1893-1953), fiului marelui moşier buzoian, om politic cu viziuni de dreapta, şef al organizaţiei legionare din Buzău la 1940. Acesta, şcolit la Paris, unde o cunoaşte şi pe viitoarea soţie - Madeleine - avea să aibă un sfârşit tragic, fiind expropiat, încarcerat şi ucis de către autorităţile comuniste, la Gher

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 7 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°