Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FBI a arestat un bărbat suspectat că ar fi trimis scrisorile cu otravă letală preşedintelui Obama, unui senator şi unui oficial american

Publicat in Gandul, joi 18 aprilie 2013 ·

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a arestat un bărbat din Mississippi, suspectat că ar fi responsabil de trimiterea unor scrisori în care a fost descoperită ricină, destinate preşedintelui Barack Obama, unui senator şi unui alt oficial american, informează USA Today în ediţia electronică.

Paul Kevin Curtis a fost arestat la domiciliul său din Corinth, Mississippi, a declarat FBI.

Curtis este "individul considerat responsabil pentru trimiterea celor trei scrisori prin Serviciul Poştal al Statelor Unite, care conţineau o substanţă granulată, care a fost testată preliminar pozitiv pentru ricină", a explicat FBI.

Ambele scrisori aveau ştampilă poştală a oraşului Memphis, potrivit autorităţilor. Rapoartele FBI notează că pe două scrisori scria: "A vedea un lucru greşit şi a nu-l dezvălui înseamnă a deveni părtaş la continuarea acestui lucru". Ambele scrisori au erau semnate "Eu sunt KC şi aprob acest mesaj", formulă folosită de candidaţi la alegeri, la sfârşitul reclamelor din campania electorală.

Atât FBI cât şi Casa Albă au dezminţit speculaţiile conform cărora scrisorile ar avea vreo legătură cu exploziile de la maratonul din Boston.

Ricina este o otravă letală care se găseşte în seminţele de ricin. Aceasta poate afecta persoanele care inhalează, înghit sau ating substanţa, provocând simptome ca febră, tuse, transpiraţie excesivă şi acumulare de lichid în plămâni. Moartea victimei poate surveni în 36 - 72 de ore în cazul în care substanţa este ingerată.

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a arestat un bărbat din Mississippi, suspectat că ar fi responsabil de trimiterea unor scrisori în care a fost descoperită ricină, destinate preşedintelui Barack Obama, unui senator şi unui alt oficial american, informează USA Today în ediţia electronică.

Paul Kevin Curtis a fost arestat la domiciliul său din Corinth, Mississippi, a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 55 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 24 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 33 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 30 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°